La finala Cupei Davis din 1972 disputată la Bucureşti, americanii nu înţelegeau “emoţia balcanică” din jurul întâlnirii, pentru ei nefiind decât un eveniment sportiv. Presiunea psihică enormă pusă pe Ilie Năstase l-a făcut să greşească exact când era mai de nedorit, la el acasă şi pe zgura antiamericană. O naţie întreagă l-ar fi vrut belit în piaţă pe idolul ce ne făcea până atunci “mândri că suntem români”. După mărturiile lui Toma Ovici, fost membru al lotului României, au existat grupuri de oameni care, în pofida dictaturii comuniste, au căutat maşina lui Năstase pentru a-i da foc.
Meritul calificării în finală era exclusiv al lui Ilie, fără el tenisul românesc nu s-ar fi descurcat nici pe plan balcanic. Adrian Păunescu a scris un text despre dacii tenismani din tată-n fiu, dispuşi atunci să-l arunce în suliţe pe neseriosul Burebista al tenisului naţional. Astăzi, când moşul Ilie îndrăzneşte să identifice public ce-i lipseşte Simonei Halep pentru a fi în vârful piramidei, aceeaşi naţiune îl ia în suliţa numită acum plm: e un hodorog senil, libidinos, lăţos şi invidios. La fel cum Moşu’ Doroftei, opinând cu sinceritate profesională despre “bombardierul” Bute, s-a trezit transformat într-un pitic dujmănos pă valoarea altora.
Ion Ţiriac a făcut grămezi de bani din consilierea lui Vilas şi Becker, arătându-le unde greşesc şi nu lăudându-le punctele forte. Performanţa Simonei nu trebuie minimalizată sau supraevaluată, ci privită ca atare: un succes profesional strict individual, neavând nicio legătură cu mândriile noastre româneşti. În tenis, marii campioni sunt cei care riscă şi câştigă în momentele decisive. Să sperăm că va ajunge şi ea acolo, în pofida dezavantajului fizic. O femeie care îşi taie sânii pentru a face carieră, în loc de a-şi implanta silicoane, merită tot respectul nostru. Şi mai trag nădejde că vom privi şi noi un meci de tenis comentând relaxat ca profesioniştii de la Eurosport; unde nu era nimeni mândru dacă intrau mingile Simonei şi supăraţi pe Univers când îi ieşeau cu folos Sharapovei. Sau invers.
Cât despre specialiştii mioritici în datul cu racheta şi părerea, eu le-aş propune un singur sfat: măi ciocoflenderilor, când vorbeşte Năstase despre tenis, luaţi o poză a Brigittei Sfăt şi vedeţi-vă de treaba voastră! În rest, aşa este: e un moş libidinos, lăţos şi dilimandros. Adică istoria tenisului mare românesc, începând cu el şi terminându-se încă, din păcate, tot la el.
