HomeSocialSingurătatea paznicului de clădiri goale

Singurătatea paznicului de clădiri goale

Una din cele mai enervante categorii de persoane este cea a Paznicului Fără Ocupație. Acesta, inevitabil un bărbat, stă degeaba în fața unei clădiri de birouri și se plictisește. Până aici, înțelegem cu toții tragedia bietului individ, singur, nevorbit și inutil. De-aici încolo însă, nu îl mai înțelegem.

Să zicem că este ora opt seara, cei care lucrează peste zi în clădire au plecat, paznicul a rămas și se învârte de colo-colo fără rost. O mașină încetinește în dreptul clădirii, șoferul a observat un loc de parcare. Cu o manevră simplă, pune automobilul lângă bordură. Acesta este marele moment al paznicului, care se apropie de ma­și­nă important și încrâncenat.

„Nu puteți să parcați aici“, zice cu răutate. Șoferul îl privește ca pe un nebun. „De ce?“, întrea­bă. Paznicul arată cu mâna înspre o ladă de plastic pusă pe trotuar. „Parcare de firmă“, spune. Șoferul se uită la ladă, se uită la paznic. „Lada asta înseamnă că strada e a dumitale?“, întreabă, și el pus pe harță. „E a firmei“, spu­ne paznicul, sigur pe el ca un câine care își apără teritoriul. „E strada oricui“, zice șoferul, „că doar n-a făcut-o firma!“. Paznicul stă acuzator lângă mașină, frustrat.

„N-aveți voie să par­cați aici“, repetă. Șoferul coboară din mașină, se uită iarăși la ladă, se uită iarăși la paznic. „Și dacă o las aici“, spune, „ce o să se întâmple?“.

„N-aveți voie“, repetă paznicul. La care șoferul își încuie mașina și pleacă fără să privească în urmă, iar paznicul rămâne tâmp pe loc și bos­co­­rodește ceva numai de el știut, fără însă a conștientiza, nici de această dată, că este doar un biet securist modern și prost, dar, din fericire, fără nici cea mai mică putere.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare