HomeSocialŞocul nostru cel de toate zilele

Şocul nostru cel de toate zilele

– Ministrelul Şova a negociat rezilierea contractului dintre statul român şi Bechtel cu firma de avocatură a mamei sale şi a pierdut, în numele nostru, 37,2 milioane de euro. Şocant, uite că mai există totuşi tineri educaţi şi cu mult respect faţă de părinţii lor!
– Citesc o ştire: „A furat un telefon şi a murit călcat de autobuz (Video)”. Cu inima strânsă, urmăresc filmuleţul şi aflu că tâlharul a scăpat nevătămat din coliziune. Cum ar veni, rămâi şocat dacă citeşti asta!
– Aceeaşi „ziaristă”, pe acelaşi site, ne povesteşte despre un cioban bosniac care a omorât un urs cu mâinile goale, strangulându-l. Ăsta-i mai tare decât Gigi al nostru, mi-am zis. Cercetând mai îndeaproape, aflu că în ştirea originală vajnicul cioban a omorât într-adevăr ursul care-l atacase, dar cu o toporişcă. Nu era mai frumos să scoată şi ursul din ştire, să nu ne mai şocheze atâta?
– Directorul Poştei argumentează retribuţia de 6.000 de euro primită prin stresul funcţiei, care stres e, la rândul lui, justificat prin lipsa banilor pentru salarii. Omul nostru e mai tare decât Socrate în sofisme, eu zic că ar mai merita 1.000-2.000 şi pentru şocul şi stresul gândirii!
– După ce ne-a umflat milioardele, Bechtel le-a umflat şi albanezilor costul autostrăzii construite pe teritoriul lor. Nu chiar ca nouă, dar de un hamburger la MGM Grand în Las Vegas tot a ieşit. Când drumurile noastre toate, ale bulgarilor şi albanezilor, se vor întâlni odată, mi-e teamă că benzina va fi doar o scumpă amintire, din vremurile pline de şocuri ale petrolului.
– Din curiozitate, am vrut să văd şi eu cum arată împăratul Traian în viziunea lui Dali, lucrare care va fi amplasată în noul pasaj de la Piaţa Romană. Găsesc că e o alegere inspirată, cei supăraţi pe implicarea elementului romanic în etnogeneza noastră pot foarte bine să considere că e vorba de Cavalerul Trac, Decebal călare pe Rosinanta sau Cristian Ţopescu în tinereţe. E un fel de şoc democratic şi convenabil pentru toată lumea.
– După ce mi-am revenit din „vestea-şoc”, cum că Moni s-ar fi despărţit de Mr. Pink, am dat de o „declaraţie uluitoare” a uluitorului Mircea Radu despre Bianca Drăguşanu, care şi-a lansat „cariera de vedetă” printr-o primă apariţie la „Din dragoste”: „Bianca nu era urâtă. Pentru Petroşani, Bianca chiar era drăguţă, bună. (…) Vă spun pentru că eu am fost acolo”. Uluitor, şocant, rămâi prost.
– Obişnuiţi să se joace de-a miniştrii, cei din PDL pregătesc formarea „Guvernului din umbră”. Ce e frumos la chestia asta e că se face fără şocuri şi repede, ministeriabilii nefiind contestaţi, recomandaţi sau, ulterior, arestaţi şi şocaţi. Cum orice Guvern trebuie învestit de un Preşedinte, îl recomand eu pe nea Vasile, Preşedintele Asociaţiei de Locatari din blocul mătuşii mele. Care, cu o ţuică doar, e în stare să-l învestească şi pe Berceanu pe postul misterioasei şi prezumtiv şocantei politic „Albă-ca-zăpada”.
– Ultimul şoc l-am primit din partea unei ştiri care zicea aşa: „Ce a scris o fetiţă despre mama ei într-un test”. „Am fost jenată, dar m-am şi distrat grozav.” Aflu că la întrebarea „Care este băutura ei preferată?” din testul dat la grădiniţă „Lucruri despre mămica mea”, fetiţa a răspuns: „birr”. Nu tu whiskey, nu tu sex după, adică bizar, senzaţional, excepţional! Într-un cuvânt, şocant!
Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare