Grozav mi-ar plăcea ploaia dacă, într-o lume ideală, aş locui la Londra, într-o casă cu un sistem de încălzire impecabil! Aş citi toată ziua, cuibărită într-un fotoliu imens, şi aş bea dintr-o cană din care ciocolata caldă cu frişcă nu ar seca niciodată! Afară ar tuna, ar fulgera şi ar ploua cu galeţi mari englezeşti!
De obicei, când mă trezesc din visul ăsta sunt pe stradă, ţinând în mâna dreaptă o umbrelă din care vântul face repede un zmeu şi în stânga punga din hârtie udă în care plimb, zi de zi, pantofii de birou. Când am început să îmi trăiesc viaţa în pantofi de stradă şi pantofi de birou am încetat să mai port zâmbetul acela de cretă scârţâind pe tablă.
Ploaia deasă ca părul Mariei Dragomiroiu şi vântul impertinent mă fac să înţeleg cât de mincinoşi sunt ăia de fac reclamă la fixativ, dar chiar şi aşa, cu părul ca după o luptă cu o haită de lupi jucăuşi, merg înainte! Bălţile de nămol prin care lipăi ca o raţă aflată în bătaia puştii desenează buline mari şi negre pe rochia mea gri! Şi totuşi nu renunţ! Loganul roşu cu număr de înmatriculare B-21-AOE care se distrează stropind bieţii trecători o să mă facă să mă duc la birou cu o superbă rochie neagră, pentru care mă vor invidia toate colegele! Îi mulţumesc scrâşnind din dinţi!
Intru la metrou ţinând la piept pantofii de birou şi, pentru o secundă, regret trendul ăsta cu materialele biodegradabile! Din cartelă se preling râuri de cerneală neagră şi trebuie să-mi cumpăr alta. Din cauza rimelului care-mi curge în pantofi, nu văd că i-am întins casierei o hârtie de 50 şi nu una de 10.
Alunecând pe scările ude, reuşesc să mă proptesc în aparatul de băuturi răcoritoare timp de o secundă, doar cât să văd pe plasma cocoţată în tavan că anul ăsta se poartă albul şi culorile pastel. Păi să îi dea bunul Dumnezeu ăluia de a dictat tendinţele o ploaie ca asta de azi şi mă simt răzbunată!
În sfârşit, în metrou! Dacă nu ştiţi ce parfum să folosiţi pe timp de ploaie, vă spun că la mare preţ este mirosul de pufoaică udată bine şi ţinută vreo trei zile în bucătăria în care se gătesc rinichi de porc şi dată vreo 20 de minute în şifonierul cu naftalină pentru fixarea mirosului.
Afară soare! Nici măcar o singură picătură de ploaie! În mulţimea de fete drăguţe purtând culori pastelate sunt singura arătare proaspăt lovită de uraganul Katrina, cu părul ca un cuib de cuci, rochie fostă gri, fostă gri cu buline negre, fostă neagră, acum maro-băltit şi privire de popândău jenat!
Ghinionul meu e complet când mă întâlnesc, în lift, cu şeful cel mare, care îmi aminteşte, blajin, că încă nu e spooky friday!
