Îmboldiţi de un sentiment patriotic fără precedent, convinşi că numai dacă punem umărul la problemele ţării acestea se vor rezolva, ştiind foarte bine că intelectualii dacă preferă să stea în continuare departe de problemele reale ale Românei e nasol, întrebând în dreapta şi în stânga şi răspunzându-ni-se că, fără sprijin politic, nu vom reuşi în întreprinderea noastră, aceea de a candida şi a câştiga la comasatele din noiembrie 2012 un post în Primăria Capitalei, ne-am decis să îmbrăţişăm o formaţiune politică, adică să ne înscriem împreună cu familia într-un partid serios, musai naţionalist, integru şi bine văzut pe plan internaţional. Am ales, firesc, Partidul Fotomodelelor.
Ne-am pus bikini de lână, marca Botezatu, o fustă albă, pălărie roşie, cizme albastre, brăţări sinilii, ca să trecem cât mai neobservaţi, şi am bătut la uşa partidului. Paranteză: din motive de securitate, am fost rugaţi să nu-i dăm adresa. Ne-a deschis o tipă blondă, care ne-a întrebat ce dorim. În faţa evidenţei, adică a dragostei noastre de ţară care se revărsa din toate buzunarele, genţile, sânii falşi şi sprâncenele supraevaluate, tânăra secretară a partidului ne-a dat fişele de înscriere. În timp ce ne întreba, ca să ne testeze, ce e cu SRI-ul ăsta, că a auzit numai lucruri bune, ceva cu telefoane, cu urmăriri, cu filmări, a insinuat că şi ele, membrele P.F., ar dori să joace în noul film al lui Geo Saizescu, ăla scris de Vadim Tudor, toate ar dori să joace, că de Maia Morgenstern s-au săturat ca de mere acre.
Moment în care în cameră a intrat ideologul partidului, tot o blondă, nu-i putem da numele, în bikini roz, fără sutien, care ne-a întrebat: aveţi ceva împotrivă dacă şeful partidului nostru va fi, în curând, Stelian Tănase? Şi fără să avem timp să răspundem, ne-a înşirat argumentele care au dus partidul la această excelentă decizie: este un bărbat arătos, din emisiunile lui de pe Realitatea nu se înţelege nimic, pune numai întrebări banale, iar ca intelect este de o mediocritate desăvârşită, or, noi avem nevoie la conducerea noastră de un asemenea bărbat şters, cu un discurs din care alegătorii noştri să nu înţeleagă nimic. Am stat şi m-am gândit că aşa era, dar tipa nu m-a lăsat să răspund, ci a continuat brusc: am luat legătura cu Uniunea Compozitorilor, pentru imnul partidului. Mai zice: vreţi să-i ştiţi versurile? Am răspuns că da.
Şi a dat drumul la cântec: „Lucescu-i în tramvai/Lucescu-i în tramvai/Ura, drăguţa mea, Lucescu-i în tramvai/Tramvaiul are şoareci, tramvaiul are şoareci/Ura, drăguţa mea, tramvaiul are şoareci/Şi şoarecii-o dădacă, şi şoarecii-o dădacă/Ura, drăguţa mea, şi şoarecii-o dădacă”.
Am fost de acord că imnul e reuşit şi că diferenţiază Partidul Fotomodelelor de USL, PDL şi UDMR, că de UNPR nici nu se pune problema.
Completasem cererea de înscriere şi, pregătindu-ne să ieşim, am spus ideoloagei: sunt convins că vom câştiga în frunte cu Stelian Tănase şi inegalabilul imn.
Şi-am plecat.
