AcasăSocialD'ale cetateanuluiTănără atrăgătoare, caut pensionar să mă scoată la plimbare,...

Tănără atrăgătoare, caut pensionar să mă scoată la plimbare, pe pandemie!

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat că a ispășit perioada de carantină de 14 zile, a fost testat, iar rezultatul a fost negativ.

Cu toate acestea, se pare că în rândul instituțiilor care conduc statul român există o persoană contagioasă.

Chiar șeful statului, Klaus Iohannis, se pare că l-a contaminat pe ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, care a ajuns să-și citească discursul, de la pupitrul de unde anunță toate ordonanțele militare, cu acceeași viteză cu care președintele rostește orice declarație.

Epidemiologii spun însă că nu este un caz confirmat, existând posibilitatea ca șeful de la Interne doar să-l considere un exemplu demn de urmat pe președintele Klaus Iohannis și din acest motiv ar încerca să-i imite tehnica oratorică.

Instituțile din subordinea lui Marcel Vela au început să-și demonstreze vigilența, organizând acțiuni majore prin care să-i depisteze pe cei care nu respectă legea, acum că ministrul de Interne a dat milităria jos din pod.

În noaptea de luni spre marți, un echipaj al Jandarmeriei Române a surprins-o pe o tânără, la un colț de stradă, noaptea, după ora 22:00, când era intrată în vigoare restricția de circulație.

Tânăra reclamă însă un abuz al autorităților, susținând că ea se afla la locul de muncă, practicând de mult cea mai veche meserie din lume.

De altfel, tânăra este o veche cunoștință a jandarmilor și polițiștilor din Capitală.

Conform protocolului clasic în astfel de cazuri, fata a fost plimbată câteva ture cu duba jandarmilor, intervievată la secție și redată pieței muncii.

Tânăra reclama faptul că autoritățile nu îi mai permit să caute păsări de noapte și să se trezească acum odată cu cocoșul.

Dar nici măcar ziua nu mai poate zbura liberă, deoarece carantina a devenit totală , 24 de ore din 24.

Astfel, pentru tânără a mai rămas doar varianta de a-și găsi un tânăr pensionar, care să o poată scoate la plimbare, legal, în intervalul orar 11:00 – 13:00, până la piață, pentru ceva zarzavat.

Sute de tinere, aflate în situații asemănătoare celei descrise mai sus, se tem că vor ajunge precum colegele din Amsterdam, care pot fi văzute doar după ferestre.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare