Dan Voiculescu este un gunoi. Sau, dacă unii dintre dumneavoastră nu vor fi de acord cu această afirmaţie, sigur este că are lângă el, în permanenţă, un gunoi. În care îşi aruncă, aşa cum aflăm, angajaţii de pe la firmuliţele care compun cadavrul trustului Intact, acest pseudo-imperiu decedat cu care motanul Felix spera să pună gheruţa pe Whiskasu’ prezidenţial.
Iată totuşi faptele prin care caracterul nostru ghebos reţine osânza strânsă cu ani şi ani de amară trudă pe lângă serviciile aparatului de stat. El şi-a chemat, atenţie, sclavii, ca să le ofere o poruncă de nerefuzat: ori îşi dau dracului demisia de bunăvoie şi mai vede Intact când le dă banii restanţi, ori îşi dau naibii demisia cu bunăvoie de ambele părţi şi, tot aşa, le serveşte trustu’ salariile intacte la o dată neprecizată din calendarul maya.
Că doar i-o fi ajuns şi lui de câte săptămâni financiare la rând a tras bilanţu’ negativ. Voilà aşadar metoda prin care gunoierul de servitori prezervă munţii de slănină necesari pentru viaţa cu care s-a obişnuit. Ce nu înţelege însă el este că această trântă judocană cu propriii oameni reprezintă cea mai suicidară strategie cu putinţă.
Pentru că, la un moment dat, până şi sclavilor le va fi silă să mai lucreze pentru luptătorul sumortal cu decenţa, corectitudinea şi bunul-simţ. Drept care va rămâne singur-singurel cu blidul lui de şoricei morţi, aşa cum, de altfel, şi merită.
