Sper că nu mai există naivi care să creadă că interesul național și nu coaliția intereselor conduce în România. Că de când s-a decis Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal să pună presiune pe Primăria Generală a Capitalei decizând ca meciul amical România – Spania să se joace la Cluj, o vedeți manifestându-se plenar, fără jenă, pe față. Burleanu i-a lovit la buzunare pe greii fotbalului (sic! – că n-am mai avut parte de acest sport de prin anii 90, de când m-am lăsat eu de privit și s-au apucat ei de furat).
Să lămurim un lucru: Anghel Iordănescu este membru UNPR. Izmănarul “fotbalului” românesc s-a izmenit la Generalul Izmană până acesta l-a numit, în 2012, candidat la Primăria Capitalei. Cum era să reziste acesta odei pe care UNPR i-a dedicat-o de ziua sa: „antrenorul secolului”, „simbol al României”, „român adevarăt” și chiar „antrenorul mileniului”?
Ei bine, tot scandalul pe care-l face “antrenorul mileniului” și în care i-a angrenat pe restul din gașca sa de interese este strict legat de banii pe care i-ar pierde "interesul național" care până mai ieri i-a fost șef de partid. Care cică este stăpânul lanțului hotelier în care s-au făcut rezervările pentru oficialii și echipele care vor participa la aceste meciuri. De unde și vehemența și mârlănia cu care a fost atacată inițiativa lui Burleanu. Dar nu pe Burleanu l-au atacat, că le e frică eroilor neamului, au atacat stadionul din Cluj-Napoca (reamintim, un stadion de aproape anvergura celui din București, dar făcut cu de aproape 14 ori mai puțini bani; la noi se fură mai cu rușine, ca să zic așa, spre deloc). Iar pe "mitică" dacă l-ai lovit la bani înebunește! Așa că Reghecamf s-a declarat public de sub cârlionții neveste-sii că-i dezamăgit. Noi ar trebui să fim dezamăgiți după cum a jefuit împreună cu consoarta-i Clubul “U” Cluj – după cum au mințit cu nerușinare și au contra-performat. „Reghe” a zis că este “o pată pe obrazul României” faptul că s-a decis jucarea meciului România – Spania pe Cluj Arena; Emil Boc (primarul municipiului) i-a răspuns că are el “o pată pe creier”.
- “Am văzut câţiva impertinenţi gen Reghecampf care ar trebui să se uite mai întâi în ograda lui şi apoi să vorbească. Nu noi suntem de vină că nu sunt în stare să organizeze un meci cu campioana europeană şi campioana mondială. Ei ar trebui să fie încântaţi şi bucuroşi că există în România un stadion de o asemenea ţinută care oricând poate primi campioana Europei, campioana mondială şi să joace fotbal de calitate. La Polivalentă la fel, avem meci cu Norvegia, campioană mondială la handbal, cu Germania la tenis feminin, campionatul european de gimnastică, de baschet. Suntem un oraş care poate fi considerat un model, contrar afirmaţiilor gen Reghecampf. Este o pată pe creierul domniei sale când face asemenea afirmaţii şi poate ar fi bine să se uite în oglindă când face asemenea afirmaţii”, a declarat Boc.
Apoi s-a trezit din barbugeală și Ionul Lupescu să ne zică despre Cluj Arena că este “un club de noapte”. Păi el încă n-a depășit ca și gândire jocul de barbut și de păcănele, este normal să confunde un stadion cu un club de noapte. A îmbătrânit și ăsta degeaba.
Dar greul războiului declarațiilor îl duce „Tata Puiu”. Zice el: „Trebuie făcut tot ce e cu putinţă pentru ca partida cu Spania să se joace la Bucureşti”. Inclusiv minciună, inclusiv fals și presiune publică – așa cum ne-au obișnuit acești "corifei" că se face fotbal în România.
De aceea avem numai anchete DIICOT și DNA în fotbal, nu și performanțe.
Dar, vorba proverbului, când doi se ceartă, al treilea câștigă. Până se rezolvă chestiile acestea, rezolvă Liviu Dragnea niște milioane din banii publici pentru la el în județ. Cică județul Teleorman, va avea două stadioane modernizate din bani publici la Turnu Măgurele și Alexandria. Să aibă unde juca cu Orbeții din Deal și Avântul-Prăbușirea echipele locale de Liga a 3-a și a 4-a.
Așa că s-a scobit Dragnea în buzunarele noastre să dea vreo 12 milioane de euro pentru Alexandria și peste 4,2 milioane de euro pentru Turnu Măgurele.