AcasăSportFotbal si afaceriŞi fără Cosmin, Naţionala tot este Contra fotbalului

Şi fără Cosmin, Naţionala tot este Contra fotbalului

Cosmin Contra a renunţat la funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, iar după cum au declarat şi jucătorii, decizia a fost luată înainte ca Spania să-l salute cu manita.

Contra a recunoscut că luase decizia după meciul disputat înmpotriva selecţionatei Suediei, încheiat cu înfrângerea Tricolorilor, cu scorul de 0 – 2, şi compromiterea ultimelor şanse pentru calificarea la Campionatul European de fotbal din 2020.

Mulţi din anturajul fotbalului românesc spun că erau semne clare ce indicau că Naţionala României nu mai avea selecţioner, încă de la meciul de la Ploieşti, cu Malta.

Mai sunt însă speranţe pentru jucătorii Naţionalei să ajungă la EURO 2020, o şansă mult mai mare decât barajul de calificare.

Tricolorii se pot înscrie la următoarea tombolă organizată de UEFA şi pot câştiga bilete în tribună, la cele patru meciuri ce vot fi găzduite de Arena Naţională.

Trăgând linie, Cosmin Contra a părăsit banca echipei naţionale cu un palmares nu foarte rău. În fond, golurile pe care selecţionata Spaniei le-a marcat în poarta lui Ciprian Tătăruşanu, în ultima partidă, pot fi numărate pe degetele de la o singură mână.

Se poate concluziona că fostul antrenor al formaţiei Dinamo Bucureşti a părăsit cu fruntea sus Naţionala. Şi despre elevii săi se poate spune că au părăsit terenul cu fruntea sus, după partida cu Spania, dar nu se poate spune că au ridicat privirea din pământ, în timpul meciului.

În plus, toată lumea trebuie să admită că, în mandatul lui Cosmin Contra, s-a creat o echipă frumoasă a României. Toţi jucătorii sunt frezaţi, pensaţi şi aranjaţi, cu adevărat prezentabili.

Unul dintre posibilii înlocuitori ai lui Contra, vehiculaţi în ultima perioadă, este Mirel Rădoi. Acesta a început deja să-i calce pe urme lui Cosmin Contra, după egalul Naţionalei U21, din Irlanda de Nord.

Practic, Tineretul mai are nevoie de doar două rezultate similare celor cu Danemarca, 1 – 2, şi cu Irlanda de Nord, 0 – 0, pentru a fi demni urmaşi ai Naţionalei Mari, conduse de Cosmin Contra.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare