O serie întreagă de europarlamentari străini, reprezentând toate partidele importante de pe bătrânul continent, au semnat o declarație de susținere față de PMP, după ce s-a aflat (pe surse) că Elena Băsescu va fi locul doi pe listele formațiunii preferate a lui Băsescu la alegerile pentru Parlamentul European din mai. Aceștia s-au declarat realmente ușurați de decizia mișcaților populari deoarece se temeau că nu vor mai avea de cine să râdă în următoarea legislatură. Extremiștii francezi și olandezi care urmează să umple holurile din Bruxelles nu se compară cu amuzamentul produl de EBA.
Martin Schulz, președintele Parlamentului European, ne-a declarat în exclusivitate că discursurile ridicole ale fiicei președintelui au mai descrețit atmosfera scorțoasă de la Bruxelles și acestea sunt absolut necesare pentru buna funcționare a procesului legislativ. Intervențiile Elenei se pare că au devenit un subiect preferat la berea de după ședință de plen pe care o beau împreună unii politicieni europeni, înlocuind discuțiile plicitisitoare despre cine știe ce directivă propusă de Monica Macovei pe care nu o înțelege nimeni. Se aude că unii dintre ei chiar au început să învețe limba română special ca să-i urmărească și discursurile din țară.
Parlamentarii europeni ne-au asigurat că-i vor transmite multe „succesuri” la alegeri lui EBA și că speranța lor este ca aceasta să aibă cât mai multe declarații pe orice subiect vrea ea în următoarea legislatură.