Cunoscutul patron al echipei Rapid și antreprenor postdecembrist dă dovadă de un ecologism care îl face până și pe Remus Cernea să plângă de rușine sub dușurile de 3 minute. În ciuda faptului că au trecut aproximativ trei săptămâni de la cunoscutul eveniment care salvează planeta, George Copos nu vrea să pună în primejdie pădurea ecuatorială, viața copiilor din Africa și balenele cu două cocoașe.
Familia nu se mai înțelege cu el, din simplul motiv că în bezna apartamentului nu știu dacă acesta este de față când i se vorbește, iar angajații sunt nemulțumiți că lucrează la lumină de telefon mobil. Cel mai greu este pentru bucătăresele de la patiseriile omului de afaceri, acestea fiind nesigure dacă mai respectă rețetele de pateuri: „De vândut la un preț mare oricum le vindem, dar să nu cumva să greșim și să punem brânză în Brânzoaice, că intră domnul Copos în faliment”, a declarat o angajată.
Nici echipa Rapid nu o duce mai bine. În ultimul timp fotbaliștii se plâng că au ajuns să joace precum liliecii, bezmetici, și încearcă să intuiască poziția mingii pe teren în funcție de indicațiile suporterilor care vin la antrenamente cu lanterne și lumânări. Răzvan Lucescu își amintește că primul eveniment ecologic, dacă nu și cel mai important, a avut loc la meciul de Cupa UEFA, Rapid – PSG, când George Copos și-a dat seama că sunt orfani în Filipine care nu au după ce bea apă, așa că a decis să stingă lumina pe stadion.
George Copos s-a abținut și de la declarații televizate, încurajând toți patronii să nu mai consume curentul aparatelor de filmat și timpul telespectatorilor. Cât altruism și câtă filantropie!







