HomeUncategorizedEXCLUSIV: Imnul României va conţine versul „un nume de...

EXCLUSIV: Imnul României va conţine versul „un nume de Cârlan” în loc de „un nume de Traian”

Dacă încă mai credeţi că faimosul harfist Marcel Pavel a cântat de capul lui imnul naţional fără să facă vreo trimitere la Traian, vă înşelaţi amarnic. O asemenea omisiune nu este întâmplătoare, ci a constituit o sarcină de partid, de care loialul Marcelino s-a achitat cu succes. Că este aşa o dovedeşte şi faptul că, la abia încheiata paranghelie USL marcând finalul campaniei electorale pentru locale, cei peste 15.000 de membri ai PSD, PNL, precum şi toţi membrii PC (cinci la număr, după mai multe numărători paralele) nu au cântat versurile respective. Practic, sala a vuit la prima strofă, dar din a doua nu a cântat decât primele două versuri, tăindu-le complet pe celelalte două, pentru că ele făceau referire la hulitul nume al tiranului Traian, cu totul întâmplător şi numele unui strămoş al poporului român.

Surse din interiorul PSD ne-au asigurat că ministrul Culturii, Mircea Diaconu, şi cel al Educaţiei, al cărui nume îmi scapă, dar oricum e interimar, aşa că nu se pune, lucrează la un proiect de lege pentru ca versurile incriminate să fie scoase definitiv din imn, întrucât ele fac referire la o perioadă de tristă amintire pentru USL. De acum înainte, pe stadioane, cu prilejul sărbătorilor naţionale şi la alte evenimente importante, imnul României va fi cântat cu versurile „Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/Triumfător în lupte, un nume de Cârlan”. Se pare că nici muzica imnului „Deşteaptă-te, române!”  nu este pe placul noii conduceri a ţării, într-o discuţie privată cu amicii lui de Miss Erupisme, Bănicioiu, Şova şi Robert Negoiţă, premierul Ponta exprimându-şi părerea că ar fi „o melodie de înmormântare”.

Şi, deşi Ion Iliescu ar fi preferat un refren rusesc, tinerii din partid s-au impus, cerându-i lui Marius Moga să ciordească rapid ceva de pe YouTube, pe ritmuri de rave, dance şi cha-cha, ca să împace pe toată lumea. „Sincer, mie mi-ar fi plăcut un imn fără versuri, la care doar să dansezi, ca pe majoritatea melodiilor mele, ar fi spus «micul Mozart». Dar acum asta e, ghinion, dacă pe Băsescu îl cheamă doar Traian, eu ce vină am? Putea să-l cheme şi Mihai, Ştefan şi Corvin, adică tot atâtea nume existente în imn, şi membrii USL n-ar fi cântat niciun vers, deci făceam imnul fără cuvinte! Hit scoteam din el, s-ar fi dansat în draci la cluburile de fiţe din Mamaia vara asta! Pe când aşa, cum naiba să te bâţâi pe versuri ca «preoţi cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină»?

Noul imn ar putea fi introdus imediat după alegerile locale, el urmând să mai sufere o mică modificare înainte de alegerile prezidenţiale, la cerea specială a lui Crin Antonescu, care a solicitat ca atunci, mai precis cu o lună înainte de scrutin, denumirea imnului să fie schimbată în „Deşteaptă-mă, române!”.

Foto: inliniedreapta.net

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare