AcasăActualitateAsociația „I like Cocaine” revendică dispariția liniei „Lucescu”

Asociația „I like Cocaine” revendică dispariția liniei „Lucescu”

Foarte mult vehiculată știrea referitoare la dispariția liniei continue din zona unde Mircea Lucescu a provocat accidentul cu un tramvai RATB, în urma căruia a fost și spitalizat (vezi foto). S-a speculat că „Il Luce” ar fi dorit să-și șteargă urmele vinovăției, mai ales că luni a fost invitat la Poliție pentru a da explicații cu privire la accident.

Dispariția liniei s-a pus ba pe seama poliției rutiere, care ar fi bara-bara cu antrenorul, ba chiar pe seama interlopilor, care, contra unei sume de bani, ar fi șters vopseaua de pe carosabil.
Primim însă din partea Asociației „I like Cocaine” un comunicat pe adresa redacției, prin care aceștia revendică atentatul: „Am luat act cu deosebită stupoare față de știrea halucinantă că Mircea Lucescu ar fi apelat la țigani spoitori să șteargă cu diluant vopseaua respectivă. În primul rând, e mai bun aurolacul. Consierăm acest fapt ca unul stupefiant, întrucât asociația noastră este cea care revendică fapta, în dealeriat cu mai mulți consumatori, dintre care trei campioni mondiali la prizat. Noi suntem cei care, în noaptea din 27 spre 28 ianuarie a.c., am pus deasupra liniei continue o cantitate consistentă de cocaină, iar sportivii nostri antrenați au absorbit-o într-un timp-record, cu tot cu vopseaua de dedesubt. Cu ocazia asta dorim să facem și o plângere la adresa lui Sorin Oprescu, pentru că autospecialele de deszăpezire au aruncat foarte multă sare pe carosament, fapt ce a dus și la spitalizarea a doi dintre membrii noștri, care au suferit din pricina asta de supradoză, unul chiar decedând de pe urma amestecului de sare și vopsea. Altfel, nea Mircea a fost foarte amabil cu noi, a suportat toate cele conexe acestui campionat ad-hoc de prizat în aer liber la temperaturi de minus zece grade, ceea ce, așa cum ne-a promis, ar putea include gestul nostru în Cartea Recordurilor. Să trăiești, nea Mircea, oricând, cu plăcere!” Semnează Tuby O’Nară, președintele asociației amintite.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare