AcasăCulturăJocurile Foamei. De bani

Jocurile Foamei. De bani

The Hunger Games sau Jocurile Foamei, cum a fost tradus la noi, are cam același tip de popularitate inexplicabilă ca deja legendara serie Twilight. Ambele francize (dacă nu știați, mai există două cărți în seria Hunger Games, una mai stupidă decât cealaltă, din ce-am citit pe Wikipedia) sunt prost scrise, universurile în care are loc acţiunea sunt prost concepute, personajele sunt prost croite și povestea este prost gândită. Cumva de așteptat în cazul unor filme care trebuie să scoată bani de la proști.

Evident, nu am citit cărțile, pentru că nu-mi pierd vremea cu astfel de imbecilități, dar am văzut, dintr-o curiozitate, poate, morbidă, filmele. Diferența fundamentală este că la Twilight am râs, toate cele patru pelicule ale seriei dând pe afară de un comic involuntar teribil. Ei bine, The Hunger Games nici măcar atâta lucru nu e în stare să facă, cea mai mare parte a timpului simțindu-mă absolut revoltat de ce se întâmplă pe ecran.

Filmul abordează, în chip tembel bineînțeles, teme facile, discutate și răsdiscutate în media contemporană, precum: „Uite cât de răi și de superficiali sunt oamenii bogați! Hai să purtăm cu toții tricouri cu Che Guevara!” sau „Vai, în ce hal am ajuns de ne uităm la reality show-uri!”.

Premisa filmului dovedește că autoarea cărților nu are nici cea mai vagă idee de teorie politică. Ideea de bază este că, într-un viitor distopic, un stat totalitar care se formează pe rămășițele Statelor Unite își ține populația sub teroare prin aceste Jocuri ale Foamei. Ele implică selectarea aleatorie a doi adolescenți din fiecare district al statului și participarea acestora într-o luptă de supraviețuire transmisă în direct, în urma căreia rămâne unul singur în viață. Într-adevăr, luptele de tipul celor cu gladiatori mai pot elibera un pic din tensiunea unei populații aflate sub un regim opresiv, dar nu când este vorba de copii. Sunt destule cazuri în istorie când doar imaginea unui puști murind împușcat a pornit o revoluție. Ce efect credeți că ar avea 23 de astfel de morți televizate timp de 74 de ani? Suzanne Collins, autoarea cărților, ca și a scenariului filmului, clar că nu a înțeles niciodată de ce romanii le ofereau circ cetățenilor…

Speram totuși ca, trecând peste premisa stupidă a filmului, măcar partea în care copiii sunt aruncați într-o pădure să supraviețuiască și sunt puși să se omoare între ei să fie interesantă; măcar situația-limită în care se află să fie exploatată cum trebuie. Cum ar fi trebuit să mă aștept, nu a fost așa, adolescenții în cauză, chiar și cei antrenați pentru lupta asta, neavând nici măcar o fărâmă de raționalitate în acțiunile lor. Un exemplu absolut frapant: la un moment dat, eroina principală, care, da, arată bine și, evident, o să le pună bețe în roate bogătașilor opresori (apropo, spoilere!), se urcă într-un copac ca să scape de câțiva dintre concurenți care se coalizaseră. Ce fac ăștia? După ce că nu sunt în stare să urce în copac după ea, în ciuda anilor de pregătire, trag două săgeți, ratează, iar apoi se gândesc că cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă în această situație este să se culce la baza copacului, pentru că tipa sigur va coborî, măcar de foame, la un moment dat. Sunt singur că niște puradei de Ferentari de la noi ar fi câștigat Jocurile Foamei fără nicio problemă.

Adaugă la toate acestea o poveste de dragoste cam la fel de idioată ca în Twilight, exces de shaky-cam, un final plictisitor și vei înțelege de ce ar trebui evitat acest film. Din păcate, și în State, dar și în România, în acest moment, această mizerie este pe locul întâi în box-office, dovedindu-ne, încă o dată, că trăim într-o tristă idiocrație.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare