AcasăActualitateStatuia lui Traian, susținută de maneliștii din România

Statuia lui Traian, susținută de maneliștii din România

Maneliștii din toate colțurile țării sunt șocați de reacțiile agresive față de statuia care-l reprezintă pe împăratul Traian, amplasată pe treptele Muzeului de Istorie. Se pare că aceștia ar urma să scrie o petiție, prin care să-l susțină pe Vasile Gorduz, autorul operei de artă, doar că majoritatea nu au buletin și nici știu să semneze. De pus amprente nici nu poate fi vorba, că nu se știe când pune mâna pe ele vreun sticlete mai tupeist.

„’Telectualii ăștia care se plânge că statuia aia cu împăratul Iulian sau Traian – cum l-o chema – e nașpa nu înțelege cum e să fii latin pe sistem turbo ca mine”, le-ar fi declarat Nicolae Guță apropiaților. Florin Salam s-a arătat, și el, foarte dezamăgit de toată situația, zicând că acum s-a decis definitiv să plece în America, unde oamenii sunt în stare să aprecieze artiști subtili cu suflețelul sensibil ca el și Gorduz.

Sorinel Puștiu, autorul cunoscutului șlagăr „Vreau să-mi fac statuie în fața porții”, a spus că, deși nu știe exact cine e Traian ăsta și ce hram poartă, e clar că lumea rea e invidioasă pe el că are monument și, cităm, „ei, restu’ sunt niște pârliți care vrea și ei, dar n-are cu ce, că-s niște săraci, mânca-ț-aș!”.

Singurii maneliști care s-au declarat indignați de sculptura lui Vasile Gorduz sunt Costi Ioniță și Adrian Minune. Mai exact, cei doi nu înțeleg de ce nu a pus nimeni o statuie cu ei în fața Muzeului de Istorie, având în vedere că superhitul „Of, viața mea!” este o realizare mai remarcabilă decât orice a făcut împăratul Traian vreodată.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare