Am un motiv solid de mândrie! Incontestabil! Am o verişoară măritată bine! Este o verişoară îndepărtată, şi dacă ar fi să iasă vorbe după articolul ăsta, am o verişoară pur şi simplu ipotetică, măritată bine!
Este grefieră la Tribunal, poartă deux-pièces-uri din garofiţă şi triplu voal şi de mai bine de 20 de ani nu părăseşte casa înainte de a-şi fi montat cocul fabulos prins în agrafe colorate şi fluturaşi cât nişte lăcuste pofticioase. Nu se fardează şi nu dă cu creme de vreun fel, că sunt pline de elemente chimice periculoase. Singurul răsfăţ cosmetic este smântâna întinsă pe faţă de trei ori pe săptămână.
Miroase de când o ştiu a lăcrămioare şi e înaltă şi pură ca un crin. Nu cheltuieşte banii pe prostii şi are în cont o sumă frumuşică cu care vrea să îşi cumpere un Tico şi să facă şcoala de şoferi. Prietene nu are, că o plictisesc de moarte cu discuţiile despre zacuscă, bărbaţi şi plozi. Mar rar decât şi-ar dori merge la conferinţele atotvăzătoarei Carmen Harra pentru luminarea drumului pe care de mult timp orbecăia.
Cu atâtea calităţi nu se găsise niciun bărbat bine şi avut, cu familie decentă şi intenţiile onorabile de a o fi scăpat de blestemul fetei rămase nemăritată la 45 de primăveri. Încercaseră toate mătuşile şi toate vecinele de bloc să-i găsească pretendenţi, dar toţi se dovediseră nişte broscoi râioşi aflaţi la ani-lumină de Feţii-Frumoşi.
O colegă de birou mai tânără şi mai fâşneaţă îi ghicise oful şi o învăţase să-şi facă un cont pe o reţea de socializare, unde verişoara postase, temătoare, dar plină de feciorelnice speranţe de măritiş, poza de la bacalaureat.
Două săptămâni a triat, răbdătoare, ofertele şi a despărţit băieţii răi de cei buni. Apoi a eliminat din băieţii buni pe cei care nu aveau facultate, nu locuiau în State, nu aveau maşină de teren pentru plimbări la Braşov şi nici bani pentru o viaţă lipsită de grija de a vedea că Ioneasca iar îşi schimbă maşina, culoarea părului, bărbatul sau casa.
Candidatul perfect a fost declarat un om de afaceri care locuia cu mama sa în Beverly Hills şi care răspunsese afirmativ la întrebarea „Vrei să te însori cu mine?”. Nunta stabilită, invitaţiile trimise, porcii sacrificaţi pentru o nuntă rustică, „să vadă şi americanii care sunt tradiţiile la români”, şi promisiunea unei nunţi americane cu barbecue şi pop corn.
La sosirea pe aeroport, mirele cu un zâmbet metalic de la aparatul dentar şi cu vântul trecându-i peste chelie a dat să-şi sărute mireasa şi s-a poticnit în genunchiul ei! Abia atunci a înţeles soacra mică că mirele era de înălţimea unui şcolar de clasa a doua, niciodată repetent.
– Ah şi ce?? s-a răţoit ea scurt. Doar pentru că e omul mic de înălţime, foarte mic de înălţime şi chel, foarte chel, să nu-mi mai văd eu fata mireasă în America???
