Abia intrat în guvern, după o luptă de o viaţă cu sistemul ticăloşit, Remus Cernea este, de departe, cel mai cinstit membru al cabinetului Ponta. Mărturii în acest sens aduc foştii lui colegi de pahar din Vamă, care au declarat că nimeni nu se putea cinsti, de dimineaţa şi până seara, aşa cum o făcea Remus. Este adevărat că, potrivit aceloraşi colegi, domnul Cernea nu este şi cel mai curat membru al guvernului de curaţi ca lacrima al USL, dar trebuie să fim înţelegători: ştim cu toţii cât a fost de frig anul ăsta de 1 mai, aşa că, oricâtă untură o fi pus pe el vegetariano-ecologistul Cernea în ultima vreme, tot nu putea să-şi facă baia anuală în Marea Neagră fără să rişte un guturai.
Amiciţia dintre Cernea şi Ponta este celebră: ambii sunt foşti golani din Piaţa Universităţii, ambii au fugit de armată încotro au văzut cu ochii, ambii sunt pasionaţi de verde, în toate înfăţişările lui, de la maşinuţe electrice la bancnote mari. Nu-i de mirare aşadar că Ponta şi-a dorit foarte mult să şi-l facă sfetnic pe bărbosul înţelept, care, din dispreţ cinic faţă de sistemul educaţional rasist, homofob şi fundamentalist creştin din România, nici facultatea n-a terminat-o.
Însă, potrivit surselor noastre, Ion Iliescu s-a opus vehement acestei idei. „Victore, mi se face rău când îl văd pe pletosul ăsta! Înţeleg, să aduci în guvern hoţi, analfabeţi, plagiatori, dar şi roackeri din ăştia păduchioşi? Păi ce exemplu dai tu tovarăşilor? Vrei să se spună că încurajăm asemenea atitudini retrograde, capitaliste, decadente?”, ar fi spus bătrânul edec stalinist. Aşa că, vrând-nevrând, Remus Cernea a trebuit să renunţe la podoaba lui capilară de care era atât de mândru, pentru că, la urma urmei, nu-i dădea părul de mâncare, ci gura. Reporterii noştri au fost la frizeria „Ciufutici”, unde renumitul ecologist s-a tuns regulamentar, şi l-au fotografiat pe acesta proaspăt tuns, cu puţin timp înainte să fie şi bărbierit. Dar, deşi colegii din PSD l-au primit cu bucurie, acum, că s-a tuns şi s-a şi spălat pe cap (şamponul era inclus în preţ), nu la fel de fericit a fost Crin Antonescu.
Liderul liberal nu-i poate ierta lui Cernea cuvintele rostite în 2009, când militantul eco a spus că „România nu va fi cu adevărat liberă şi democratică decât atunci când va avea ca preşedinte o femeie romă, lesbiană şi atee”. Crin se simte discriminat de o asemenea abordare, dar crede că va reuşi să-l convingă pe Cernea că şi el merită totuşi să fie preşedinte. Deoarece, deşi are ochi albaştri, e cel mai tare la ţigăneală, deşi e bărbat, nu se sfieşte să se pupe pe rever cu alţi bărbaţi, fie că-i cheamă Geoană, Ponta sau Voiculescu şi, deşi pravoslavnic credincios în Tătucul de la Kremlin, n-are niciun Dumnezeu, după cum au început să-şi dea seama chiar şi cei mai înflăcăraţi liberali.
Scuturându-şi firele de păr rămase pe ceafă, Remusică a declarat că va respecta mercurialul de şpăgi al guvernului şi nu va încerca să ceară bacşişuri de dumping, ca să strice piaţa şperţurilor. Totodată, proaspătul consilier i-a cerut lui Victor Ponta o locuinţă socială, motivând că părinţii nu-şi mai pot permite să plătească întreţinerea şi pentru el – este adevărat că li s-a mărit la loc pensia, dar a crescut şi euroiul, aşa că săracii ce au luat pe mere au dat pe pere. „Ar fi nedrept, a spus Cernea, ca atâtea putori să stea în locuinţe date pe mocangeală de primărie sau guvern şi rezervate, oficial, handicapaţilor sau revoluţionarilor, iar eu, care am handicapul că m-am născut cu vreo o sută de ani mai devreme decât trebuia, am făcut şi revoluţia lui Hrebenciuc, ba mi-am ars şi barba în poză, cu bricheta, să nu primesc nici măcar o garsonieră! Adică n-am înţeles, a făcut Ciutacu ăla la televizor mai multe spume ca mine?”