Zilele acestea, în toată țara se desfășoară probele de competențe ale examenului de bacalaureat din 2012. Pentru cei care au dat bacul pe bune, hai să explicăm puțin ce înseamnă. Deși seamănă cu vechile probe orale, nu răsar deloc. Ele sunt evaluate cu calificative, trei la număr: mediu, avansat, experimentat. La română, de pildă, ar fi ceva de genul că pleci de la nivelul lui Marian Vanghelie și ajungi la ultimul nivel, Tudor Arghezi. Bine, se poate să fi exagerat. Dacă nivelul mediu se apropie de Vanghelie, în sensul că trebuie doar să fii în stare să citești, iar la nivelul avansat trebuie să citești cursiv, la cel experimentat e necesar doar să citești cursiv și să-ți formezi niște opinii bine argumentate, și nu să fii un adevărat virtuoz al limbii. Așa că-l jignim pe Arghezi.
În fine, partea mișto este că probele astea nu contează la nota finală. Practic, poți să intri în sală, dai bună ziua sau, după preferințe, înjuri și pleci. Nu poți fi respins decât dacă vrei cu tot dinadinsul. Dar ce-au făcut premianții noștri? Au vrut cu tot dinadinsul. Mai precis, au fost prinși copiind. Da, foarte probabil, rezultatele de la probele de competențe o să fie trecute pe diplomă. Dar, teoretic, într-o lume cu curul în sus, carevasăzică în România, este foarte posibil să iei nota 10 la toate probele scrise, care, de fapt, contează, și te-ai scos. Căci la facultate intri cu media de la bac. Ce-i drept, e cam penibil să ai media 10, iar la competențe să fii mediocru cu felicitări, dar ăsta nu-i un motiv serios pentru copiat, chiar dacă o să facă toată lumea mișto de tine că nu ești în stare să citești un text, după 12 ani de școală, că nu poți să zici „Ana are mere” în engleză sau să deschizi un fișier word pe calculator.
Dacă tot ești loază, măcar te riști la probele scrise, unde chiar contează, nu? Nu, neuronul ăla sfrijit n-o să-ți garanteze și succesul într-ale copiatului, dar măcar acolo nu mai ai, într-adevăr, nimic de pierdut. Altfel, e ca și cum te-ai lăuda că tu ai furat niște lucruri care, oricum, se dădeau moca și de care nu-i păsa nimănui. Prin urmare, se mai miră cineva, în afară de televiziuni, dacă și anul ăsta procentajul celor promovați la bac o să fie cu minus?