La ora când judecătorii Curţii Constituţionale decideau, cu majoritate calificată, că la Cotroceni trebuie să revină preşedintele calificat la vot şi nu ăla calificat la locul de muncă, preşul intermediar, Crin Antonescu tocmai avea un vis umed, în pijămăluţa lui cu peştişori, menită să-i amintească de copilărie. Se făcea că referendumul era validat, românii erau 12 milioane, toţi uselişti, iar el tocmai fusese numit preşedinte pe viaţă de Parlament. Dar finalul, ca să nu zicem finalizarea visului, a fost alta: nişte bătăi în uşa dormitorului l-au trezit pe Crin şi, cu o voce de cioclu, un consilier abia numit l-a înştiinţat că trădătorii de neam din Curtea Constituţională tocmai votaseră, cu 6 la 3, pentru întoarcerea lui Băse din exilul de la garaj. CCReul îl învinsese pe KKRăul la puncte.
Simţind că-i fuge pământul de sub picioare şi cearşaful de sub fund, Antonescu a privit cu jind dormitorul prezidenţial, a mângâiat perna atât de moale care reprezentase pentru el, în toate aceste zile, întruchiparea puterii depline în stat şi l-a cuprins depresia. Dar, ca un bun cunoscător al istoriei romane, el a ieşit rapid din borcanul cu beleuzeală, şi-a scuturat coama rebelă şi jumările de la ochi şi s-a ridicat din pat: un împărat trebuie să moară în picioare. E adevărat că, dacă se ridica în picioare, Crin chiar risca să moară, dar de somn: era abia ora 13 şi azi-noapte stătuse cu ochii lipiţi de Sinteza zilei până la ore mici. Agăţându-se de tăblia patului, cu mâini tremurânde, Crin înţelese că trebuie să renunţe şi la ifose, şi la pleată, şi la maimuţăreli, şi la istericale feminine şi să fie şi el, o dată în viaţă, bărbat. Trebuie să-şi ţină promisiunea. Avea să se despartă de palatul Cotroceni, de pupitrul de unde făcea, seară de seară, declaraţii şi care-i venea atât de bine. Avea să se despartă de putere, de politică şi chiar de ţară. O ţară care preferă un matroz incult în locul unui istoric rafinat înseamnă că nu-l merită.
Aşa că, din câte se aude prin târg, Crin Antonescu nu doar că va părăsi politica, dar va renunţa şi la România. Potrivit unor surse bine dezinformate din cadrul Antenei 3 (v-a spus Băse că sunt şi oameni cumsecade pe acolo, nu?), preşul intermediar intenţionează să ceară azil politic tocmai la capătul lumii, într-un loc unde nu se prind Antenele şi Realitatea, deci nu există riscul să mai audă vreodată de Băsescu: Antarctica. Acolo este ţara ideală pentru el. Totul e alb imaculat, focile şi morsele sunt de bun-simţ, nu fac caca pe banchiză şi nici nu scuipă solzii pe jos, urşii sunt politicoşi, nu fac gălăgie şi nici nu ascultă manele la maximum prin grote, peştii cresc mari ca la Tulcea şi frigul nu-l lasă să iasă din casă. Şi, la o adică, de ce să iasă din casă, când înăuntru e atât de cald şi bine?
Unde mai pui că noaptea poate să doarmă în voie, şase luni pe an şi, când se trezeşte, poate să-şi mai facă şi ziua somnul de frumuseţe, măcar vreo două-trei luni. Singurul inconvenient, din câte a înţeles el de la Discovery (fiindcă Antonescu se uita şi la Discovery, când era pauză de publicitate la Gâdea), e că pinguinii sunt, la Polul Sud, pe cale de dispariţie. Da’ las’ că vorbeşte el cu Ponta să-i trimită vreo două sute de pinguini cu epoleţi de-ai lui Dogaru şi încing ăştia o horă pe gheţari, de praf îi fac! Până atunci însă, guralivele păsărici şi vocalii păsăroi au început deja să se antreneze, din câte văd, în Piaţa Universităţii – măcar cât o mai avea Felix grăunţe să le dea. Pinguinilor, dans!
