AcasăActualitateRefren pe tocuri la ANSVSA (I)

Refren pe tocuri la ANSVSA (I)

Venirea la putere a guvernului Ponta a generat o epurare de-a dreptul stalinistă, sute de înalţi funcţionari zburând din funcţii. Dar apa trece, pietrele rămân: deşi multe capete luminate au picat, altele, nu atât de luminate, dar bine fardate şi coafate, au rămas, căci ştiu să învârtă mardeii statului.

Vântul schimbării bate, coafura rezistă

Să luăm, de pildă, cazul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare (ANSVSA), agenţie aflată sub controlul direct al lui Victoraş Ponta şi al cărei director, Radu Roatiş-Cheţan, a fost rapid înlocuit de noul premier. Vântul schimbării a măturat tot prin ANSVSA, dar în cazul unei singure directoare coafura a rezistat, vorba reclamei. Este vorba de superba şi eleganta doamnă Cornelia Bilţiu-Dâncuş, şefa Direcţiei Buget, Finanţe şi Achiziţii, care a rămas pe funcţie, deşi avea şi ea, spun gurile rele, destule pietre de gât. De pildă, fragmentarea contractelor de lucrări pe coduri CPV până la valoarea de 15.000 de euro şi încredinţarea acestora prin negociere directă firmelor agreate, cum ar fi Expert Solution, o societate care s-a lipit prin acest artificiu de mai multe contracte pe aparatură IT, camere video, sisteme de supraveghere video etc. La drept vorbind, Expert Solution este firma de casă a ANSVSA, deţinând un soi de monopol IT în privinţa instituţiilor publice din domeniul sanitar-veterinar şi de siguranţă a alimentelor. O poate demonstra lejer lista de pe SEAP a contractelor din bani publici câştigate de Expert Solution în ultima jumătate de an: 81 din cele 96 de contracte încheiate de această societate cu autorităţi publice reprezintă cumpărări directe atribuite de către ANSVSA. Însă, vorba aia, dai un ban, da’ ştii că nu-l mai ai: prestatorul Expert Solution făcea de toate, inclusiv se obliga „să cureţe de praf camerele video, pentru a asigura astfel o imagine de calitate”, contra sumei de 6.944 de lei lunar. Doar n-aţi vrea să se vadă purici pe ecran! Şi, că veni vorba de purici, aflaţi că, prin contract, firma se obliga să cureţe cele 16 camere ale ANSVSA şi de paraziţi, căci le place cârcalacilor să sugă la circuite integrate ceva de speriat!

Unde dragoste nu e, niciun contract nu e!

În 2008, ANSVSA a licitat o achiziţie de sistem informatic LIMS integrat. După un an de contestaţii, contractul a fost câştigat de o firma S&T România, care a primit 8,25 milioane de lei. Doar că, neavând toate echipamentele necesare, firma a subcontractat lucrarea pe partea de soft către firma sibiană Gamma IT. La sfârşitul anului trecut, Gamma IT primeşte de la ANSVSA, prin negociere directă fără publicarea prealabilă a anunţului, contractul de prestare servicii de mentenanţă şi suport tehnic pentru sistemele de management al informaţiilor de laborator din cadrul sistemului LIMS. În fapt, era vorba de un contract valabil 30 de zile, cu posibilitate de prelungire pentru încă 4 luni. Prelungire care s-a şi realizat. Încredinţarea prin negociere directă a fost justificată de ANSVSA prin faptul că „serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice”. Care motive tehnice, numai finanţista-şefă de la ANSVSA le ştie, dar nu le spune nimănui! Anul trecut, deşi Autoritatea nu a recepţionat sistemul în 16 judeţe, s-a decis totuşi extinderea lui. Păi, dacă e bal, bal să fie! Evident, procedura aplicată a fost tot preferata doamnei Bilţiu-Dâncuş: negocierea directă, cu dedicaţie, fără număr şi fără publicarea prealabilă a anunţului. Că cine ştie, ştie oricum, nu? În acest scop, conducerea ANSVSA a modificat Programul anual al achiziţiilor publice, măsură luată, de altfel, ori de câte ori doamna directoare dorea să achiziţioneze ceva fără licitaţie. Câştigătorul şi, de altfel, singurul concurent a fost aceeaşi Gamma IT, faţă de care doamna Cornelia a făcut un veritabil coup de foudre. Acum, eventualilor curioşi nu li s-a mai băgat placa „motivelor tehnice”, ci li s-a spus că serviciile puteau fi „furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate”.

Prima iubire nu se uită niciodată

Gamma IT a promis finalizarea lucrărilor de implementare a sistemului până pe 30 iunie a.c. Preţul total al contractului a fost stabilit la 7,88 milioane de lei, dar interesant e modul în care a fost stabilit preţul contractului: în loc ca Autoritatea să facă un calcul şi să stabilească preţul, furnizorul aplicaţiei a fost întrebat, ca la piaţă, câţi bani vrea pentru extinderea sistemului!! Că doar unde e lege, trebuie să fie şi tocmeală, nu? În iunie 2012, ANSVSA semnează un alt contract de mentenanţă pentru cele 17 locaţii în care sistemul LIMS fusese implementat iniţial, fix cu aceeaşi firmă prestatoare şi tot pe aceiaşi bani şi în aceiaşi termeni contractuali – 167.214 lei lunar. Cele două contracte sunt un copy/paste reuşit: până şi greşelile sunt identice… Dar astfel s-a rezolvat doar partea de software, căci Gama IT nu se ocupa şi de hardware, precizând asta într-unul din paragrafele primului contract de prestări servicii către ANSVSA: „Prezentul contact nu acoperă şi mentenanţa echipamentelor hardware şi de comunicaţii”. Aşa cum era firesc, la scurt timp după aceea, specialiştii în mentenanţă software ai ANSVSA au descoperit că aparatura pe care rula fantasticul program implementat pe milioane de euro devenise brusc depăşită. Ca urmare, Direcţiile au fost instruite să ceară bani de „retehnologizare” de la ANSVSA. Care, generos, le-a şi dat. Şi de unde să ia computere şi sisteme hardware şefa de la Achiziţii dacă nu de la mai vechea ei febleţe Expert Solution, cu care s-au încheiat o droaie de contracte pentru achiziţia şi mentenanţa echipamentelor cu instituţii precum DSVSA Bucureşti, Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar (ICPBMUV), DSVSA Ilfov şi Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV). Oricât ar părea de curios, aceste eforturi titanice de achiziţii reprezintă doar o parte a activităţii directoarei sexy. Despre cealaltă parte, pe larg, în numărul nostru viitor…

Citeşte şi 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare