După cum ați putut vedea încă de ieri pe pagina noastră de Facebook, paparazzii Academiei Cațavencu au reușit, într-un exercițiu jurnalistic de super-hiper-mega exclusivitate, să-l fotografieze pe ursul sinucigaș în apropierea unei alte comune a județului Dâmbovița.
Din câte se pare însă, el se deplasează, începând cu seara trecută, înspre capitala României. Astfel, surse ale AC ne-au declarat, în exclusivitate, că au văzut animalul placat cu câteva kilograme de dinamită în pădurea Cernica, deplasându-se agale spre București. Deși martorul în cauză era puțin abțiguit, după ce băuse câteva păhărele de țuică, el s-a jurat că ce a văzut nu a fost vreo nălucă. El ne-a povestit că l-a auzit spunând „Mor! Mor!”, după care a luat-o la fugă și a alertat autoritățile.
Experții noștri nu pot decât să speculeze care este adevăratul motiv al venirii ursului sinucigaș în Capitală, în contextul în care acesta nu a făcut până acum vreo revendicare politică specifică.
Totuși, putem fi siguri că ambele tabere politice din România vor dori să-l manipuleze pe animal, unii încercând să-l direcționeze către Cotroceni, iar ceilalți – spre palatul Victoria. Nu ne rămâne însă decât să sperăm că Mihai Gâdea va obține un interviu cu acesta, în direct, la Sinteza zilei, și că va reuși să-l enerveze foarte tare pe animalul-kamikaze. Bine, nici nu va trebui să se străduiască foarte mult…