Oricât de incredibil ar putea părea, cel mai complicat obiect vestimentar este, de fapt, căciula. Ăsta-i şi motivul pentru care, oricât de friguroasă ar fi iarna, cei mai mulţi oameni preferă să-şi culeagă de pe jos urechile îngheţate, căzute cu zgomot de sticlă spartă, decât să poarte o căciulă nereprezentativă. Diferenţele dintre sexe sunt oarecum tranşante, aşa că despre bărbaţi e suficient să spun că cei care nu se lasă pradă cochetăriei poartă un fes simplu. Asta pentru că, şi dacă ar purta vreo căciulă mai fistichie, ochiul feminin l-ar percepe tot ca pe un fes. Ochiul nostru antrenat să ghicească cel mai mic defect al concurenţei feminine poate ajunge să eşueze în redarea detaliilor care nu ne ameninţă, deci nu interesează
Eu, una, dacă aş fi martora unui jaf la un magazin de bijuterii şi-ar trebui să dau detalii despre autor, aş spune, sec, despre un el „un bărbat cu un fes negru”, dar despre o femeie aş reda cu elan pânăşi informaţiile legate de data ultimei ei vizite la salon şi aş sublinia că purta o pălărie neagră, cu boruri largi à la Hollywood. Asta-i oricum o situaţie pur ipotetică. În primul rând că prin părţile noastre pălăriile nu mai au căutare de prin anii ’70 şi apoi că, la noi, femeile nu atentează la magazinele de bijuterii nici măcar violând puritanele carduri ale soţilor, într-atât de prohibitive sunt preţurile. Iar la sărăcia în care ne scăldăm, e mai cu folos să dai o spargere la magazinele cu fleici şi cotlete, decât la aureturi care, oricum, nu ţin de foame. Ei, când vine vorba de femei, lucrurile se schimbă radical.
O căciula nu-i doar o căciulă. E completarea personalităţii, extensia unui simţ estetic antrenat asiduu. Ea poate desăvârşi o ţinută fără cusur sau o poate distruge cu o singură fluturare de ciucuri.
Eu, de pildă, după ani de fudulă degerare, abia anul ăsta am ajuns să-mi doresc să fac pace cu mine şi cu… căciula. Un banal şi atât de previzibil început de sinuzită mă face să uit de toate criteriile stricte care m-au ajutat până acum să rezist gerurilor năprasnice şi ninsorilor abundente care nu doar că-mi pun cristale de gheaţă în păr, dar îmi sfredelesc de-a dreptul creierii. Am început să-mi doresc o căciulă, de fapt, dacă n-aş fi atât de orgolioasă, aş admite că am nevoie de una.
După ce am analizat cu atenţie moda străzii, am înţeles că, oricât de jucăuşă sau de nonconformistă ar dori să pară o femeie, ar trebui să-i fie interzise prin lege căciulile cu ciucuri cocoţaţi în vârful capului sau lăsaţi să atârne leneşi pe gât, căciulile alea care seamănă cu nişte ciobăneşti mioritici năpârliţi care au împânzit tot oraşul, fesurile alea care se mulează pe cap ca o rochie din lycra pe formele Oanei Roman sau căciulile din blană care îţi măresc de cinci ori capul.
Când mă întâlnesc dimineaţa cu colege de suferinţă, clănţănind şi ele din dinţi, desigur, atât de graţios cât se poate clănţăni la temperaturi minime, ştiu căşi ele sunt în căutarea căciulii perfecte, care e chiar mai greu de găsit decât bărbatul perfect. Să ne gândim doar că sunt oameni care nu poară niciodată căciulă până la sfârşitul vieţii când, aşa cum e datina pe la noi, i se pune mortului în coşciug şi o căciulă să-i ţină de cald… dincolo.
Caut ceva care să nu-mi ştirbească din prestanţă şi să nu mă facă să nu mă mai recunosc în oglindă. Un ceva nu atât de modern cât să întâlnesc la tot pasul alte purtătoare ale sale, dar nici atât de vintage încât să mă pomenesc că port acelaşi model ca vecina mea care a fost colegă de bancă cu Tutankhamon. Ceva care să meargă şi seara, şi dimineaţa, să fie şi elegant, şi sport, să ţină şi de cald, dar să nu-mi acopere farmecul, să nu-mi turtească părul, să nu strângă, dar să nu fie nici largă, să nu-mi astupe urechile, dar să mi le apere totuşi de frig, să nu vină în contact cu fondul de ten, să mă prindă culoarea, ţesătura şi croiala. Ceva elegant, fermecător, interesant, discret, dar care să facă lumea să întoarcă capul pe stradă după el. Ce să mai încolo, încoace… o căciulă!
Aşa că, data viitoare când veţi mai simţi imboldul de a le critica pe fetele care înfruntă -20 de grade cu fruntea goală, mijlocul sau pieptul dezgolite, nu mai fiţi aşa de aspri. E doar un semn că n-au găsit ce şi-au dorit!
