Mai toţi oamenii pe care-i cunosc spun că Eminescu a fost un geniu nefericit, iar Caragiale unul cinic, dar fericit. Nu ştiu cât de nefericit a fost Eminescu, dar nenea Iancu pot băga mâna-n foc că este, cel puţin în momentul de faţă, prin Elizeele unde-şi plimbă nemurirea, măsurând-o cu vârful bastonului, extrem de nefericit. Bine, dom’le, atâta ghinion să aibă mintea asta sclipitoare încât să se nască acum aproape 200 de ani, când nu era mare lucru de ironizat, în loc să ne fie contemporan, când ar fi avut atât de scris, că sigur lua Nobelul?
Uite, de exemplu, ar fi putut scrie despre inaugurarea liftului de la Spitalul din Gura Humorului, eveniment umoristic de importanţă planetară, la care au fost prezente toate mărimile USL din judeţ: deputaţi, senatori, prefect, subprefect, primar, viceprimar, preşedinte de Consiliu Judeţean, alţi preşedinţi şi vicepreşedinţi. Nu mă mir că n-a venit şi Ponta, fiindcă el avea de concediat câteva mii de oameni la Oltchim, ori Antonescu, care profita, probabil, de ultima noapte lungă a anului, dar chiar nu-mi explic de ce Obama, Putin şi Ăla Micu’ al Chinei nu şi-au făcut timp pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Nu de alta, dar ar fi avut şi ei ocazia, la bătrâneţe, să spună nepoţilor, pe post de et in Arcadia ego: „Şi eu am fost la Gura Humorului când s-a inaugurat liftul”.
Fiindcă acest lift mirobolant va intra, cu siguranţă, în istorie, alături de ocaua lui Cuza şi sirena lui Vasile Roaită. El reprezintă suprema realizare a epocii pe care, cu justificată mândrie, o numim „epoca Iliescu/Fiii”. Din 1989 încoace, România nu prea a avut motive de bucurie. S-au închis fabrici, uzine, au plecat milioane de oameni, mânaţi de foame, în neagra străinătate, ba, colac peste pupăză, a venit şi Boc să închidă spitale. Din fericire, Spitalul din Gura Humorului n-a putut fi închis. Şi acum a înviat, pur şi simplu, căci a primit lift.
Şi nu un lift oarecare, ci unul care, după cum strălucit explica unul dintre demnitarii prezenţi şi după cum puteţi vedea în imaginile de sub aceste rânduri, „poate să circule şi-n sus, şi-n jos, după nevoi”. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, reprezintă un imens progres, fiindcă în precedentele guvernări lifturile circulau numai în jos. Încărcătura simbolică a acestui lift este extraordinară, demonstrând năzuinţa useleilor către înălţimi şi cutezanţa lor de a ajunge acolo. Cu liftul, bineînţeles.
Pe lângă grangurii locali care s-au înghesuit să taie pănglicuţa lungă de nici un metru, legată la intrarea în lift, s-a aflat, cum şade bine la un asemenea eveniment, şi un sobor de preoţi. Cei trei popi au stropit cu agheasmă liftul şi s-au rugat de sănătatea lui: „Binecuvântează, Doamneeee, acest lift! Să meargă ca uns, să nu scârţâie, să nu rămână între etajeeeee! Acum de-a pururea şi-n vecii veeeecilor! Amin!”. Nu le-a mai rămas agheasmă, că au dat cu ea pân-au inundat holul, însă ar fi trebuit să mai sfinţească şi cabinetele şi saloanele, să nu le vină asistentelor şi bolnavilor gânduri păcătoase în nopţile de gardă.
La Spitalul din Gura Humorului s-au făcut investiţii serioase, nu glumă, iar liftul a reprezentat, spunea primarul localităţii sucevene, „cireaşa de pe tort”. Acum, localnicii au spital, au saloane, au cartele şi, mai ales, au lift. Ce le mai trebuie sunt doar mărunţişuri: nişte asistente care să nu ia şpagă şi nişte doctori care să se priceapă la medicină. Nu de alta, dar asistentele cinstite şi medicii pricepuţi au cam plecat cu toţii în străinătate, pe salarii umane, şi nu s-ar mai întoarce în România nici dacă onor. primării ar polei toate lifturile de prin spitale cu aur.
Aşa că, domnilor politicieni, în loc să vă împăunaţi cu lifturi care, în mod uluitor şi sfidând gravitaţia, pot circula şi în sus, nu doar în jos, mai bine aţi plăti medicii buni după merit şi i-aţi elimina din sistem pe măcelarii şpăgari care-i răpun cu zile pe bolnavi. Altfel, riscaţi ca umorul involuntar de la Gura Humorului să se transforme în omor voluntar.
