Cunoscut şi apreciat de critica de specialitate din DNA, ANI, DIICOT, ca şi de poeţi consacraţi, precum Mircea Dinescu, drept unul dintre cei mai mari literaţi români în viaţă, Sorin Ovidiu Vîntu va lansa curând un nou volum de versuri.
Acesta reprezintă rodul celor peste 300 de zile petrecute de SOV după gratii, ca scriitor disident sub regimul criminal Băsescu. Prietenii apropiaţi, cu sau fără rahat în loc de creier, ai ilustrului poet ne-au declarat că acesta a lucrat în cel mai deplin secret la cartea lui şi că n-a vrut să facă tam-tam pe marginea ei, ca alţii.
„Poate că v-aţi întrebat de ce SOV nu s-a milogit de judecători să-i dea drumul din puşcărie mai repede, cum a făcut femininul ăla de Năstase! Poate că v-aţi întrebat de ce a scris numai o carte în închisoare! Ei bine, aflaţi că a scris mai mult decât o carte, a scris o capodoperă! Dar şi-a dat seama că, dacă iese mai devreme, din cauza lingăilor din presă, care vor tăbărî pe el, să-l aduleze, şi din cauza politicienilor, care se vor grăbi să-i ceară iarăşi bani, n-o va putea finaliza.
Aşa că a preferat să lucreze în linişte, după gratii, iar în ziua eliberării lui, de 1 Mai, cartea va fi lansată! Vă spun, mie mi-a recitat din ea la telefon, va fi un poem-fluviu, pe lângă care Odiseea şi Iliada par Căţeluş cu părul creţ…” ne-a declarat un jurnalist, angajat pe vremuri la trustul patronat de Vîntu.
Practic, Vîntu a rescris toată literatura română, care, indiferent că le place unora sau altora, va începe odată cu el! S. O. Vîntu nu este un poet minor, ca Şt. O. Iosif, ci un titan al poeziei mondiale, cu mari şanse la Nobel. Pentru a ne demonstra valoarea irepetabilă a poeziei părintelui FNI, jurnalistul ne-a citit şi cea mai recentă creaţie vîntiană, prilejuită de ieşirea de la Jilava, creaţie inspirată de acest 1 Mai petrecut de Vîntu în libertate şi pe care o publicăm în exclusivitate.
„Vine iarăşi liberarea
Plec acasă de 1 Mai
Da’ o să desfac doar «Zarea»
C-am rămas fără mălai.
Lingăii mi s-au jelit
Că de-un an n-au mai halit
Şi-abia azi sărbătoresc
Unu Mai mai omenesc
Înfrăţiţi azi între ei
Buşcu, Mircea şi Grivei
Şi cu tot restul de greieri
Ce-au avut rahat în creieri
Vin de peste mări şi ţări
Către SOV croind cărări
Şi mă-ntreabă prin viu grai:
«Da’ batistă ne mai dai?»”
Exclusiv online