Un copil de 12 ani este ucis în Italia de SUV-ul unui român fără permis de conducere. Asta duce din nou la atitudini de stigmatizare a întregii Românii, denumită de un consilier local “bestia neagră a Europei”. În România, un copil de numai 4 ani este sfâşiat de câini sălbăticiţi, ceea ce face brusc din rasa canină inamicul public numărul 1.
Mania generalizării merge foarte bine cu sângele latin, iute fierbător şi la fel de rapid domolit când vine vorba de o acţiune practică. Consilierul italian şi nu numai el îndeamnă la închiderea graniţelor şi expulzarea tuturor românilor. Aceştia, la rândul lor, nepăsători prin tradiţie la excesele şi minciunile electorale ale edililor, îşi doresc în proporţie crescândă o cruciadă sângeroasă împotriva javrelor comunitare; intrând în categoria asta câini, politicieni, autorităţi locale şi preşedinţi de orice natură, de-a valma.
Asumarea responsabilităţilor individuale sunt mai greu de acceptat în lumea sud-estică, unde cerebralitatea nu prea se împerechează nici cu electorul, nici cu cel ales. E mult mai comod şi la îndemână să identifici inamicul pe categorii mari, ca la un meci de fotbal România – Ungaria; în care nu joacă miuţa Dodel cu vreun Janos oarecare, ci România Mare se războieşte istoric cu Jobbik, Horthy, dictatul de la Viena şi hunii năvălitori cu conserva sub şea. Luaţi unul câte unul, spectatorii meciurilor de orice fel sunt persoane cumsecade, fără responsabilităţi comune şi doritori de pace eternă. Puşi în instinctualitatea de grup, se comportă asemenea bestiilor hămăitoare care, împrăştiate, nu-s decât nişte căţeluşi inofensivi.
Nu e în regulă ca etichetele să fie puse pe oameni ca însemnele castrării pe maidanezi; nici să le doreşti mai multora eutanasierea sexuală, prin raportare la pedofilia unora dintre ei. Capacitatea de a disocia a fost un dar făcut oamenilor, nu animalelor. Din păcate, e de multe ori dată de o parte, preferându-se caracterizările pe mase largi şi huiduielile de stadion argumentului logic. Cam aşa s-au transformat românii din ginta latină soră în “ţigani” şi cel mai bun prieten al omului în “fiară turbată”. Şi e straniu cum o întreagă istorie poate fi dată la o parte cu un îndemn la luptă între rase.
Din bătrâni ştiu că, pe vremuri, individualizarea făcea casă bună cu românul, la fel ca şi câinele. Se ştia exact cine e prostul şi cine-i hoţul satului, iar pentru faptele lor nu existau vini colective. Astăzi tindem să ne organizăm ca maidanezii, în haite, şi să ne războim pe criterii de culoare, politică sau nu, preferinţe fotbalistice şi dilema veche a noii lumi româneşti: cine-i cel mai cool, Ţepeş, Antonescu sau Ceauşescu?
Să sperăm că vor dispărea, în sfârşit, câinii de pe stradă; cei din mentalitate vor pieri mai greu, strada alungând de mult din sufletul nostru uliţa blândă şi însorită a fostei veşnicii româneşti.
P.S. Niciun român nu a fost rănit în timpul scrierii acestui text, iar otrăvirea câinilor s-a desfăşurat conform normelor în vigoare şi tratatelor de integrare europeană.
Exclusiv online
