AcasăActualitateGică nu mai joacă libero

Gică nu mai joacă libero

Gică Popescu și-a pierdut clarviziunea de ultim apărător și pare să vină la FRF cu o imagine de prim profitor. Kassai în fotbal!

Când Baciul și-a anunțat candidatura la șefia Federației, naivii din țară au încins degrabă grătarele, convinși că vor pune pe ele potârnichile fugare din echipa lui Mircea Sandu.

Cu alura sa de Robespierre fără perucă, dar cu suficient implant de păr cât să pară un justițiar, Popescu îți lăsa impresia că are ghilotina în buzunar și călăul la rever.

A venit însă și ziua prezentării echipei sale: iată-l pe Tata Puiu, cel care va asigura legătura cu Dumnezeu la meciurile cu risc ale naționalei; uite-l și pe Gică Hagi, omul responsabil cu datul cu părerea; îi vedem pe Ilie Dumitrescu, care va alege cravatele pentru costume și butonii de la cămașă; Bogdan Stelea va continua munca asiduă depusă de predecesorul său Emil Săndoi privind ratarea viitoarelor generații de Under 23.

Dar cine stă colo-n colț, și socoate, tot socoate? Vai, bătrânul dascăl Adalbert Kassai, inventatorul sintagmei „una, ție, două, mie“, alături de Dumitru Mihalache, șeful departamentului gogoșari, gogonele, castraveciori, din cadrul FRF.

Dar, stați, nu dați buzna la Furadane, pentru că nu puteți muri împăcați înainte de a afla că Mircică Sandu, protagonistul șlagărului de mare succes „Deschide, gropare, mormântul“, va fi președinte de oroare în noua organigramă, cu o rentă viageră de 5.000 de euro pe lună. Hai, s-aveți sinucidere plăcută!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare