Istoria se repetă. Dacă vedeți, la televizor, hoardele de mitici care se bat pe tigăi și rotopercutoare la ofertă, o să vă dați seama că o nouă generaţie de cercopiteci tocmai a coborât din copaci şi a urcat în supermarket pe scara rulantă. Ruşii l-au avut cândva pe Ivan cel Groaznic, acum îl au pe Putin, care e și mai groaznic. Americanii l-au avut pe Lincoln, azi îl au pe Obama, adică un fel de Lincoln mai atletic, dar pe care nu-l împuşcă nimeni, că se sinucide el politic. Numai în România a ieşit altfel, dovadă că în jurul Carpaților nici măcar legile nescrise ale istoriei nu se respectă. La noi, istoria s-o repeta ea, însă pe dos. Adică tot ce-a făcut unul, face şi altul, peste o sută de ani, dar praf. Ca să vă lămuriţi cum stă treaba, iată un studiu de caz: Cuza vs. Iliescu, Băsescu, Năstase, Verestoy, Tăriceanu, Boc, Ponta şi restul clanului.
*Acum un secol şi jumătate, Cuza i-a rechemat în țară pe călugării români care huzureau pe Muntele Athos, într-un fel de sinecură pe viață asigurată de Principate. Popii mormăiau grecește în altarul montan, dar în restul zilei se întrețineau românește, cu sume consistente trimise din țară. Asta e ca și cum redactorii AC ar pleca în vacanță prelungită în redacția Le canard enchaîné, dar nu cu parale proprii, ci pe spezele Guvernului român. Pentru că supapa bisericească permitea în continuare scurgeri însemnate de resurse, Cuza a decis și confiscarea proprietăţilor agricole ale celor mai multe dintre bisericile şi mănăstirile din Principate. Lovitura a fost dură, căci popii, deși cântau la slujbă despre sărăcie, umilință și smerenie, dețineau un sfert din suprafața agricolă și forestieră a țării – pe care, fie vorba între noi, le munceau cu sclavi țigani, că osu` de popă n-are voie să participe la muncă, el e potrivit doar pentru închinăciune. N-a fost destul: ca un Diavol în persoană, Cuza a pus bir de 10% pe veniturile nete ale bisericilor şi mănăstirilor. Adică, în loc să dea, lua. Ce au făcut „domnitorii“ de după 1989? În primul rând au retrocedat Bisericii o însemnată parte din pământurile luate de Cuza apoi, pentru că nu li s-a părut destul, le-a dat și altele pe deasupra: ba un hotel, ba un parc în care să faci biserică, ba o avere pentru Catedrală. Cât despre bir- e zero, căci ar fi mai mare păcatul ca BOR să se impoziteze ca tot prostul de român.
*Dar Cuza nu s-a mulţumit cu atât, probabil fiindcă avea un dinte împotriva lor cam cât au danturile lui Dan Mazilu, Lucian Mândruţă şi Radu Banciu la un loc. Așa că le-a interzis mănăstirilor care încă deţineau păduri să mai pună toporul pe ele, știind că popii trântesc copacul la pământ nu ca să-i facă sărmanului copârșeu, ci pentru a-și rotunji veniturile. Fără pământ și fără păduri, popii s-au văzut fix cum propovăduiau că trebuie să fie omul fericit: săraci lipiți pământului. Cum e azi? Păi, dacă intri într-o pădure de la munte și auzi motoferăstrău, ai două variante: ori e ungur, ori e popă.
*Spre deosebire de mulţi lideri politici de azi, Cuza nu era ţăran, dar îi iubea pe ţărani. De-aia le-a şi împărţit pământul luat de la popi. Actualii conducători nu doar că nu împart nimic cu nimeni, dar mai iau şi de la alţii, că au bani, nu glumă. Aşa încât, în loc să avem milioane de ţărani mijlocaşi, cum au nemţii, francezii sau italieni, avem azi doar câţiva mari moşieri, gen Culiţă, Niculae, Băsescu, care adună hectare cum colecţionează unii bani vechi, precum colegul Răzvan Prițulescu.
*Tot Cuza a introdus învăţământul gratuit şi obligatoriu în şcolile primare din Principate, a înfiinţat licee şi primele universităţi. Pe atunci nu existau, din fericire, nici fondul clasei, nici bodyguarzi la poarta şcolii, să primească flori de la părinţi de 1 martie. La fel, nu existau nici aspiratoare, aifoane sau plasme, pe care comitetul de părinţi să le dăruiască dascălilor şi directoarelor, ca semn de preţuire pentru munca depusă cu micile loaze răzgâiate. Toate astea au fost inventate mult mai târziu, o dată cu unităţile de învăţământ „de fiţe“ – treapta supremă a educaţiei în România. Pe vremea lui Cuza nu existau decât două Universităţi, la Iaşi şi la Bucureşti. Astăzi, punându-le la socoteală şi pe cele particulare, universităţile sunt aproape la fel de dese ca bisericile şi scot juni deştepţi pe bandă rulantă, care-și aplică deșteptăciunea frigând copane la KFC ori împachetând șaormă la Dristor. Sau bătând hipsterii pe la manifestații, în calitate de jandarmi.
*Dijma, o taxă existentă de sute de ani, a fost eliminată de Cuza. Ulterior a fost reintrodusă cu succes, ba chiar înmulțită mai ceva decât țânțarii în apa stătută. Azi dijmele sunt mai numeroase decât înainte de Cuza și se cheamă fie acciză, fie taxă pe stâlp, fie impozit pe parcare, fiindcă „impozit pe prostie“ ar fi prea cinstit și prea pe față să le spună.
*Legea electorală introdusă de Cuza era foarte simplă: cine nu cotizează nu votează. Aveau drept la vot doar cei care-şi plăteau impozitele. Astăzi, istoria se repetă, dar tot pe invers: tocmai ăia de-şi plătesc dările la stat nu votează, în schimb asistaţii, chiulăii şi bolnavii cronic de lene nu doar că votează, dar şi pun ştampila de mai multe ori.
*Sub Cuza s-a făcut prima cale ferată din România, între Bucureşti şi Giurgiu: 70 km de şine, întinse în mai puţin de doi ani era o performanţă şi pe atunci, darămite acum. Cât făcea trenul de la Giurgiu la București pe vremea aia? Cu vreo jumătate de oră mai puțin decât face acum.
