Răzvan Raț a încercat să păcălească și el fotbalul în Anglia, însă ăsta e obișnuit cu Alba-Neagra de pe vremea lui Ilie Dumitrescu, așa că n-a ținut.
Când ești român și te duci să joci fotbal în Premier League este bine să ai asupra ta următoarele: doi ficați de rezervă (unul pentru efort, altul pentru băutură – dacă te cheamă Tamaș), o pereche de plămâni în plus, întrucât te sufoci după primele 15 minute de joc, un bax de Essentiale Forte, un bax de ceai de anghinare, un tub de oxigen și un aparat de resuscitare.
Raț al nostru s-a dus acolo doar cu mâinile în buzunare și cu geamantanul plin de carduri, pentru că el venea de la Șahtior Donețk, echipa care frânge oase în Ucraina unor forțe precum Tavria Simferopol sau Illichivets Mariopol.
Când a văzut că în Anglia, fie că joci cu Arsenal, fie că joci cu Crystal Palace, trebuie să faci mai multe curse decât tramvaiul 41 în București, Răzvan a luat o decizie înțeleaptă, lăsând fotbalul pe seama fotbaliștilor.
Totuși, pentru că nu putea să vină direct în cimitirul elefanților din Liga I, Raț a bătut pe la porțile Spaniei, care, atunci când vine vorba de români, găsește ea un loc de muncă la o căpșunăreală, ceva.
Și iată-l pe Răzvan al nostru în tricoul lui Rayo Vallecano, penultima clasată din La Liga, la care chiar nu trebuie să-ți dai viața pe teren ca să retrogradeze, că se duce ea la vale și cu tine, și fără tine.
Aceasta este scurta poveste a lui Raț, un băiat care a fost mereu reprezentantul modestiei în fotbal, dar care, spre deosebire de noi, modeștii din alte ramuri de activitate, o va duce bine până la adânci bătrâneți.
