AcasăActualitateTransport umanitar de panseluţe, oprit la graniţa cu Ucraina

Transport umanitar de panseluţe, oprit la graniţa cu Ucraina

În aceste clipe, întreaga planetă e cu ochii pe Ucraina, unde hrişca i-a explodat în faţă lui Ianukovici. La noi, mămăliga nu explodează nici dacă o gătim la microunde, în schimb asta nu-i împiedică pe români să sprijine, cu multe „Like”-uri pe Facebook lupta ucrainenilor pentru libertate. Unii nu se mărginesc să privească din fotoliu bătălia de la Kiev, ci vor să se implice direct. Astfel, din câte am fost informaţi, mai mulţi foşti mineri din Valea Jiului ar fi organizat un transport umanitar de panseluţe, pe care voiau să le planteze pe Euromaidan.

„Nu e bine ce se întâmplă acolo. De ce oamenii ăia stau de atâtea zile în stradă? De ce stau să gândească, în loc să muncească? Aşa vor ei să construiască o ţară, distrugând bunurile poporului? Nu e frumos ce fac… Cum nu-i frumos nici ce fac jandarmii. Noi suntem convinşi că situaţia ar putea fi aplanată prin consens, aşa că mergem acolo să plantăm flori şi să-i potolim şi pe unii, şi pe alţii. Fiindcă avem experienţă şi în materie de snopit demonstranţi, şi în materie de fugărit jandarmi”, a precizat un fost miner.

Din păcate însă, transportul umanitar de panseluţe a fost oprit de vameşii ucraineni. Aceştia au declarat că lipsesc actele de provenienţă a mărfii şi au solicitat în schimb să le trimitem un alt transport umanitar, format din cei 5.000 de turişti sovietici rătăciţi prin România încă din 1989, fiindcă Ianukovici are acum mare nevoie de ei.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare