AcasăActualitateOff și out, două variante excelente

Off și out, două variante excelente

Șefii din Liga I vor sistem play-off/play-out în Liga I. E o idee minunată, cu un singur amendament: să eliminăm play din ecuație!

Aflați la căpătâiul fotbalului de primă ligă, nea Gino și Compania au aflat că ultima dorință a ăstuia mic care respira greu a fost să rămână cu doar 14 echipe. Acestea ar urma să devină niște focoase celule stem, care vor duce la grabnica însănătoșire a întregului fotbal românesc. La rândul său, fenomenul cu pricina ar urma să fie mai viguros decât brațul lui Viorel Lis pe păcănele și mai frumos ca bustul lui Venus din Milo.

Unul dintre aprigii susținători ai sistemului cancerigen cu 18 echipe este Hagi, geniul său carpatic anticipând de pe acum imposibilitatea Viitorului de a digera surplusul de concurență. Gică, pentru care timpul este cel mai periculos adversar al statuii pe care l-a cocoțat talentul său de odinioară, ne aduce aminte că Steaua a câștigat șampion lig – ador expresia asta – când defuncta Divizie A avea tot opșpe formații. Nu mai contează că atunci erau sarcini de partid și de stat, iar acum sunt doar sarcini, important este să tragem de toate gloabele Ligii I până ajung piele și os în etapa a 34-a, când sunt numai bune de dus la Antipa.

Cred că în conjunctura actuală, un sistem cu patru echipe ar fi minunat, pentru că am avea numai derby-uri cu porți închise, deci nu mai e cazul să dăm bani pe bilete, iar campionatul ar dura doar câteva săptămâni.

Ce poate fi mai frumos decât o Ligă I care să înceapă în august, când oricum ești la mare, și să se termine la început de septembrie, când demarează majoritatea campionatelor minunate din Europa.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare