Ca să dea Domnu’ să fie bine la BAC anul acesta, ca să nu fie rău, Ministerul Educației și BOR-ul au semnat de curând un parteneriat dosit de opinia publică. Toma Pătrașcu, vicepreședintele Asociației Secular-Umaniste Române ne spune însă că, asemeni tuturor încrengăturilor de acest fel dintre apărătorii prietenilor imaginari din cer și stat, la mijloc e vorba tot de ochiul dracului.
Protocolul dintre Ministerul Educației și BOR a fost semnat pe șestache. Chiar atât de nebănuite (de opinia publică) să fie căile Domnului?
Există o manie în ultima vreme la noi, eu am botezat-o “protocolită”. Se tot încheie tot felul de protocoale de colaborare cu BOR. Anul trecut am văzut un astfel de protocol încheiat de Ministerul Agriculturii cu Biserica, ale cărui prevederi, din câte știu eu, nu s-au făcut publice nici acum. În schimb, vedem cum DNA s-a dus peste APIA să ancheteze alocările ilegale de subvenții către mănăstiri și biserici. Acum s-a semnat un nou protocol între BOR și Ministerul Educației. De ce a fost nevoie de proteste în întreaga țară pentru a putea fi făcut public? De ce este nevoie să deschidem larg proțile Bisericii în administrația statului? Cine conduce România: Guvernul sau Biserica Ortodoxă?
Oare prin protocolul ăsta Guvernul încearcă să crească promovabilitatea la BAC, sau Biserica o fi nemulțumită că profesorii de religie le aduc prea puțin clienți tineri?
Cred că trebuie să ne gândim mai degrabă la licitația pe care o va organiza Ministerul Educației pentru noile manuale, inclusiv pentru cele de Religie. Sunt 3,5 milioane de copii care trebuie să primească manuale pentru Religie. Gândiți-vă că un manual costă între 10 și 20 de lei, deci vă dați seama despre câți bani e vorba. Dacă ne gândim la un comunicat postat recent de Patriarhie, aflăm că BOR-ul și-ar dori un monopol pe editarea și difuzarea acestor manuale.
Într-adevăr, ca pretext al unui astfel de protocol s-a prezentat necesitatea îmbunătățirii controlului predării materiei, și s-a argumentat că un control din partea Patriarhiei va elimina cazurile de manuale cu conținut violent, denigrator la adresa altor culte, etc. Ce nu s-a spus, nici din partea reprezentanților Bisericii, nici din partea Ministerului este că și până acum exista exact același control. Toate acele manuale incriminate de-a lungul anilor de societatea civilă, cum ar fi cel de clasa I, în care îți arată copilul păcătos lovit de mașină aveau acordul explicit al Patriarhiei Române. Pe prima pagină scria clar “Aprobat de către Sfântul Sinod al Bisericii”. Discutăm, deci, de o mare intoxicare.
Se mai spune, de asemenea, că un control al Patriarhiei asupra profesorilor de Religie ar duce la îmbunătățirea calității acestora. E o intoxicare să se prezinte astfel lucrurile. Și până acum profesorii nu erau angajați fără acordul explicit al cultului, lucru care nu a împiedicat ca profesorii de Religie să amenințe pe femeile care fac avort cu Iadul, sau să se ia de cei care aparțineau altor religii, șamd.
Deci: statul îi plătește pe profesori, Cel Mai Fericit Manager îi controlează. Dacă am fi într-un film porno, ce rol ar avea fiecare actor?
Eu prefer să fac o altă analogie. Să presupunem că statul ar accepta ca reprezentanții de vânzări ai unei mari companii de telefonie mobilă să se ducă în școli, unde, fiind plătiți de stat, nu de acea companie, dar fiind direct subordonați companiei, le-ar povesti insistent copiilor că doar propriile oferte sunt bune și că toate celelalte sunt necuvenite, nepotrivite. Să le spună tuturor că trebuie să rămână într-o singură rețea. Să le spună că trebuie să-și aleagă prietenii după criteriul numărului de telefon sau dupa cel al prefixului. Oare cum ar reacționa părinții într-o asemenea situație? Cum ar reacționa societatea?
BOR S.R.L. dă senzația că s-a priceput, dintotdeauna, la strâns talanți. N-ar fi mai bine, atunci, ca profesorii să predea și educație antreprenorială, pe lângă Religie? Totuși, vorbim despre o companie care, acum doi ani, a făcut mai mult profit decât McDonald’s.
Comparația aceasta e nesemnificativă față de alta. Spre exemplu, cercetarea primește, ca fonduri bugetare, ceva de genul 0,2% din PIB anual. Timp de ani de zile Patriarhia Română a suspinat pentru că nu li se alocă decât 0,4 % din PIB, deci de două ori mai mult ca în cazul cercetării. O altă comparație: 0,4% din PIB înseamnă circa 540 de milioane de Euro, o sumă care ne-ar permite, practic, cumpărarea cu banii jos a celebrelor avioane de vânătoare F-16. Noi nu suntem în stare să cumpărăm aceste avioane de vreo 20 de ani.
Scoatem orele de Religie, le înlocuim cu etică aplicată. Strângem mai mult de 1000 de oameni care să fie de acord?
Oamenilor trebuie să li se ofere opțiuni. De ce Biserica se teme de opțiunea oamenilor? La fel, de ce are și Ministerul o asemenea teamă? De ce atât Ministerul Educației cât și BOR-ul refuză ideea de a solicita părinților ca, la începutul noului an școlar, să ia o decizie privind participarea sau neparticiparea copiilor la orele de religie? De ce sunt elevii băgați din oficiu la orele de religie?
Ce e România: un stat laic, sau Grădina Maicii Domnului?
Se poate și mai rău decât România. Am putea fi Arabia Saudită, sau Iran. Pe de altă parte, deficitul de laicitate din societatea noastră este mare. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am înființat Asociația Secular-Umanistă din România în urmă cu 4 ani, tocmai pentru a promova și de a apărat conceptul de stat laic, să nu mai fie ceva exclusiv pe hârtie, unde lucrurile arată mai bine ca în realitate. Totuși, pot să spun că sunt moderat optimist în privința viitorului, în sensul că, dacă în urmă cu 4 ani subiectele legate de finanțarea cultelor sau de îndoctrinarea religioasă în școli de-abia dacă avea un ecou în societate, astăzi dezbaterea unor astfel de teme este la ordinea zilei. Acum oamenii încep să-și pună probleme, încep să înțeleagă pericolul îndoctrinării religioase și cu cât mai mulți părinți vor afla ce se întâmplă cu adevărat la orele de religie, cu atât vor fi mai motivați să acționeze în inerția apărării unui învățământ laic.
Vreau să fac totuși o precizare. Dreptul la credință ori necredință trebuie să le fie garantat tuturor. Orice persoană este liberă să adopte ce credință religioasă dorește și să adere la ce cult vrea. Problema pe care o ridică ASUR e legată de altceva: de folosirea instrumentelor de stat în promovarea, uneori agresivă, a unei concepții religioase. Noi dorim ca în școlile publice să se studieze istoria religiilor, nu catehism. Locul catehismului este la biserică. Oricine e liber să meargă acolo, să învețe cum poate deveni un mai bun creștin, dar aceste lucruri nu trebuie să se petreacă în școală, pe bani publici.
Publicat în AC, nr. 22
