Unii s-au grăbit să-i facă pomenile „Academiei Caţavencu”, anunţând, cu surle şi vuvuzele, trecerea ei în nefiinţă şi veşnica-i pomenire. Coperta ediţiei de print, apărute azi şi pe care o ataşăm acestui comunicat, e dovada că s-au înşelat. Ce n-au înţeles aceşti rebeli fără pauză e că „Academia Caţavencu” nici n-a început cu ei, nici nu se termină cu ei. „Academia Caţavencu” nu e nici a lui Mazilu, cum n-a fost nici a lui Buşcu, nu e nici a lui Rus, cum n-a fost nici a lui Dinescu, nu e nici a lui Adamescu, cum n-a fost nici a lui Vântu. Şi asta deoarece „Academia Caţavencu” nu e o revistă la care te angajezi, scrii ce scrii şi, când te-apucă amocul, o închizi ca pe prăvălie că aşa vrea muşchiul tău – ba mai şi pleci acasă cu pagina ei de Facebook, să ţi-o pui poster în baie.
„Academia Caţavencu” e o stare de spirit care nu aparţine unui singur român, nici unui grup de români, ci tuturor românilor. Ea e hazul de necaz pe care l-a făcut românul întotdeauna, e râsu-plânsu’ care, încă de când Traian şi Decebal au intrat într-o „relaţie complicată”, ne-a dat curaj să privim cu detaşare şi umor belelele, buclucurile, proştii fuduli şi aroganţii sătui.
Cu alte cuvinte, „academicienii” nu se opresc aici, aşa cum nici caravana nu stă-n loc atunci când maidanezii latră la ea. Mergem mai departe, fără să ne batem cu cărămida în piept că noi şi numai noi, cei care am rămas, am fi „Academia Caţavencu”. Nici vorbă de aşa ceva. Noi suntem doar păstrătorii vremelnici ai cheilor acestui templu al umorului românesc şi nu ne vom abate de la misiunea de a aduce zâmbetul pe chipurile din păcate tot mai triste ale compatrioţilor noştri. Cine vrea să ni se alăture e binevenit!
Iar pentru interlopii şantajişti care ne-au lăsat cu pereţii de Facebook goi avem o veste proastă: amatorii de umor de calitate ne pot găsi, în continuare, pe net la şi pe Facebook la
Cu respect pentru toţi cititorii,
Redacţia „Academia Caţavencu”
