AcasăCulturăNici roboții nu se mai înțeleg între ei

Nici roboții nu se mai înțeleg între ei

Transformers: Exterminarea – The Movie. Acțiune: cât cuprinde. Efecte: permanent și bine realizate. Muzica: bună. Poveste: SF, prea mult SF. Nota: 6,3 (cu indulgenţă).

Pentru cei care vreți să ajungeți la Transformers: Exterminarea, sper să realizați că 90% din cele două ore jumate sunt pline de multă acțiune. Regizorul Michael Bay a înțeles că într-un film de genul acesta e destul de greu să pui texte sentimentale în gura unui robot. Deficitar din acest punct de vedere, până și personajele principale parcă nu ne-au arătat prea multă inimă. Adică, să vezi că vor să îți omoare fiica, Tessa (Nicola Peltz) iar tu să nu joci exemplar agitația unui părinte, parcă nu e ok.

De altfel, Mark Wahlberg, care îl interpretează pe Cade Yeager, (un inventator sărac din Texas), e sugerat ca un fel de erou uman care îl scoate din "mormânt" pe robotul Optimus Prime și se aliază cu acesta. De ce? Pentru că există o răfuială a supraviețuirii ultimilor Autoboţi de pe Pământ împotriva băieților răi de la CIA (culmea), dotați cu tehnologie de ultimă generație și ajutați din umbră de Deceptioni. Și unii și alții sunt extratereștrii, ascunși ba sub formă de camioane, ba sub forma unor mașini sport, de lux.

Pe alocuri, filmul capătă valențe de Fast&Furios. Urmăriri între mașini, cascadorii, mișcare în toată regula. Iar asta oferă spectaculozitate. Efecte create exact așa cum trebuie. 3D recomandat. Totuși, un pic cam mult trasă de păr acțiunea, parcă inducându-ți efectul desenelor animate cu oameni reali. Îmbinarea între roboții care își dau pumni sau picioare și oamenii din zonă, are eficienţa vizuală bună.
Mai mult, replicile pline de umor din când în când, ridică filmul de la metalul inert și fără viață al roboților, la natura umană, plină de suflet. E doza necesară ca să nu te enervezi și sa tragi concluzia că ai văzut doar animație. Greutatea poveștii are în spate tonajul roboților, altfel, e foarte simplă și clişeică. Poleită cu foarte multe efecte, cu intrigi aproape intuibile și cu muzică bună pe fundal.

Una peste alta, nu ar fi bine să mergi cu prietena la un film de gen, mai ales dacă vrei o seară romantică. E posibil să nu-i mai placă mașina ta, după ce vede prototipurile mișcătoare din film. Mai mult, seara de amor s-a dus. La câtă vâlvă și agitație este în filmul ăsta, o să adoarmă imediat ce ajungeți acasă. Deci, ia-ți  doar prietenii și bucură-te de fiarele extratereste și fără suflet.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare