Campania „Ice Bucket Challenge” a cucerit întreaga Românie. Pretutindeni, oamenii se provoacă şi vedetele nu mai prididesc să-şi toarne găleţi cu gheaţă în cap: Bendeac, Esca, Banciu şi numeroşi alţii. Am încercat să ne imaginăm cum ar reacţiona şi personalităţile politice (şi nu numai politice), dacă s-ar alătura acestei campanii:
Traian Băsescu: „Aş accepta provocarea, dar cu două condiţii. Prima: în găleată să nu fie apă, să fie whisky şi nu prea multe cuburi de gheaţă. A doua: găleata să nu mi-o torn în cap, ci direct pe gât. Păi nu-i păcat să irosim atâta lichid, când atâţia oamenii mor de sete pe planetă?”.
Victor Ponta: „Cu plăcere, pentru o cauză umanitară fac orice, îmi torn şi gheaţă în cap! Şi, ca să vedeţi cât de ortodox şi de patriot sunt, lansez provocarea tuturor votanţilor PSD. Găleţile şi apa rece o să le dăm noi, iar ei le pot păstra şi după alegeri!”.
Crin Antonescu: „Da, îmi torn apă-n cap, dar după ora 3 după-amiaza, să mai prind şi eu câteva ora de somn”.
Vadim Tudor: „Imbecililor, veniţi la mine cu provocări din astea imperialiste? Auzi, să-mi torn gheaţă-n cap! N-aveţi voi neuroni în creierul ăla pilaf câte găleţi cu apă rece îmi toarnă mie psihiatrii-n cap zilnic şi tot degeaba!”.
PF Daniel: „Sigur că mi-aş turna o găleată în cap, dar nu apă din asta obişnuită, de la robinet, ci numai agheasmă. Şi îmi torn numai dacă românii donează bani pentru oamenii bolnavi, aşa, ca mine. Păi nu ştiţi că sunt bolnav după Catedrală?”.
Ion Iliescu: „Nicio problemă, mi-am turnat eu cenuşă în cap pe timpul tovarăşului Ceauşescu, cum să nu-mi torn apă acum, sub Băsescu? O singură rugăminte aş avea: apa să fie încălzită la temperatura camerei şi să mi-o torn în baie. N-aş vrea să mă aleg cu vreo pneumonie, ceva, şi să dau apă la moară duşmanilor, care o să creadă, pentru câteva zile, că nu sunt nemuritor”.
Sorin Oprescu: „Moşule, îmi torn şi-o sută de găleţi, câte vreţi voi îmi torn! Da-mi ies şi mie măcar jumate din ele?”.
Marian Vanghelie: „Am văzut şi eu la televizor că Bill Gheiţ ăla şi cu Ţucherbeg şi-a turnat apă în cap, da’ să ştiţi că nu-s de acord. Asta e risipă, să mor io! Dacă aş avea aşa, o putere, aş face provocarea asta cu Ais Bachet, la toţi concetăţenii mei din Sectorul 5 care este şi le-aş da şi o monstră din aia de şampon, să vază şi ei că apa n-a omorât pe nimeni pă persoană fizică”.