AcasăActualitatePupat toţi palinca Piaţa Endependenţi

Pupat toţi palinca Piaţa Endependenţi

Reţeta contactului direct cu masele şi mesele lor nu e arondată de PSD şi Cârmaciul ei, cum ar putea unii, mai slab dotaţi, să înţeleagă din textul de azi al colegului Spartakus; el e aşa, mai dat tracului, şi băsist pe veci, chiar şi când îi dă cu sticla pamfletului în cap comeseanului de la Cotroceni. Fidelă (cum o ştim) titulaturii noii ei poşete/partid, dna Nuţi Pemepista se dedă şi ea apropierilor intime cu cămăşile populare transpirate de-atâta muncă, dimineaţa pe stomacul gol. Ce nu face omul politic pentru un hai-noroc electoral, inclusiv o palincă şi o pară servită separat, cot la cot cu tractoriştii locali. 

Candidatul prezidenţial Udrea s-a avântat în chiar fieful tradiţional pesedist, Moldova, efectuând o vizită de lucru în comuna ieşeană Miroslava. Arătând că nu are inhibiţii nici pe terenul adversarilor, vârful de atac al dreptei a jucat volei, tenis cu picioruşul, ba chiar s-a urcat pe un tractor cu mulţi cai viguroşi sub capotă. Prilej numai bun să declare că a venit să înveţe puţină agricultură, în eventualitatea retragerii în fermele personale după ce stânga va prădui alegerile. Aflăm că, la standul producătorului local şi pesedist de palincă, acesta i s-a adresat cu "doamna ministru" şi l-a lăudat pe primarul pedelist, care face treabă de om gospodar şi ar fi numai bun de Premier. Ori dna Nuţi e, cum se spune, mare vrăjitoare, ori pe bietul om l-a luat gura pe dinainte, după prea multă palincă la locul de muncă. O să pupe ei microbuz de la dl. Ponta când s-o strica palinca, sau când Elena Udrea va conduce tractorul pe moşie ca prim-secretarii din basmele cinematografice ceauşiste.

Mai departe luăm cunoştinţă de faptul că toate oficialităţile prezente, pedelişti, pemepişti, liberali, pesedişti şi pepededişti s-au declarat vrăjiţi de vizita doamnei, oferindu-i flori şi onoruri. Uite aşa ajung eu să vin la vorba lui Spartakus şi să mă întreb: băi, ăştia n-or face vreun blat cooperatist pentru noiembrie, să iasă favoritul americanilor, Dabăl Vi, Preşedinte al tuturor românilor? N-o fi Nuțica doar un iepuraș în cursă, nici măcar unul râvnit de toți popularii? Că de Băsescu poți să spui orice, numai că-i prost nu. Iară noi – noi, epigonii, iuți în taste, goi în țeste, pe Facebook ne dăm la gioale, cu simțiri fierbinți, agreste. Păi nu Ponta a fost avocatul familiei Udrea-Cocoş, pe vremurile când nu se cocoşea şi nu se lua în pinteni, la vedere, cu Băsescu? Hai că m-am îmbătat, mai vrea cineva o palincă de pere?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare