AcasăActualitateDragostea adevărată nu moare niciodată

Dragostea adevărată nu moare niciodată

Unele fete, când sunt sătule să mai aștepte degeaba moșcrăciuni – stripperi, scriu la gazetă. Așa am citit noi despre cum poți să afli cu cine te-ai iubit într-o viață anterioară, în funcție de zodie. De exemplu, dacă ești o nativă în Gemeni rezultă clar de aici că ai trăit în Franța, la vremea industrializării, și te-ai drăgălit cu un muncitor într-o fabrică de motoare cu abur. Pe timpul pauzei de masă, desigur, într-o magazie ticsită cu scule, cum visează de cinci reîncarnări încoace autoarea textului. N-am reușit să ne imaginăm de unde și-au procurat nativele amazoniene fabrici de motoare, cu sculerii respectivi  la pachet. Ideea este, însă, excelentă; studiată responsabil de membrii Departamentului de Astrologie AC, ne-a prilejuit realizarea unui mic îndrumar nezodiacal: Cu cine te-ai iubit într-o anterioară viață politică?

1. Traian Băsescu a fost, în toate viețile anterioare, corăbier. El a avut relații pasagere cu numeroase femei de pe multe continente, fiind extrem de cheltuitor și nu strângător ca acum, când are comori inepuizabile depozitate în paradisuri fiscale. Marea iubire a vieților sale nu a fost (cum, desigur, vă așteptați) vreo Elenă-sirenă, ci Adriana. Aceasta era fiica unui guvernator indian remarcat prin cele șapte case din proprietate și fabuloasa pinacotecă personală. Revenit dintr-o cursă prelungită, corăbierul nostru a surprins-o pe Adriana înșelându-l cu servitoarele din toate cele șapte așezăminte. El i-a jurat răzbunare cruntă până dincolo de viața de atunci, lucru despre care nu avem informații dacă s-a și împlinit.

2. În ce-l privește pe Ion Iliescu, ni s-a revelat că a fost muncitor simplu în toate încarnările sale, muncind cu gura pentru o viață mai bună a oamenilor simpli. Nu a trăit foarte multe vieți până acum, deoarece fiecare dintre ele a fost prea lungă pentru a mai fi nevoie de așa ceva. A avut o singură mare iubire, transmisă de la o viață la alta:  Karla Frederica Ulianova, fiica unui revoluționar iudeo-germano-rus, neînșelând-o decât o dată, în actuala viață, cu amanta unui miner social-democrat suedez; care l-a și părăsit rapid, pe motiv că acasă uita de egalitate în drepturi și se comporta ca un maharajah roșu.

3. Victor Ponta se află, pare-se, la prima reîncarnare și e posibil să nu mai pupe vreuna prea curând, în urma rezultatului de la prezidențiale. Așa că se iubește intens cu dragostea lui contemporană și unică; nu soția Daciana, ci Dacia străbunilor săi români adevărați și ortodocși. Chiar dacă ea l-a înșelat deja, lăsându-l fără Președinția visată ca pe o amantă senzuală, perversă și posesivă. Ne-a ieșit în ghioc că nu va întâlni o astfel de aventură niciodată, indiferent de numărul reîncarnărilor din palmares.

4. Crin Antonescu a trăit multe vieți anterioare, fiind toate foarte scurte, din cauză că a practicat mereu amorul politic liber. S-a combinat cu oricine a plătit mai bine, plătind asta prin lipsa finalizărilor în cariere. În plus, obiceiul de a-și pierde nopțile prin cazinouri a îndepărtat partenerele serioase, care l-ar fi vrut devreme acase. A avut, totuși, o fulgerătoare mare iubire, Victoria, care a ținut cât un scurt; scurtmetraj, desigur, difuzat pe anumite televiziuni deocheate.

5. Deși Valeriu Zgonea nu-și mai amintește decât viața trăită anterior alături de colegul Mihai Viteazul, el a beneficiat de numeroase reîncarnări până la cea de vârf în plină desfășurare. A fost coleg, printre alții, cu Vladimirescu, pașoptiștii, Carol I. Marea iubire a trăit-o în chiar viața anterioară, cu Gheorghiu-Dej în celula din Doftana. Acesta a văzut în Zgonea colegul de strung capabil să facă într-o zi bugetul Academiei Române pe baze socialist-științifice. L-a înlocuit însă în preferințele sale erotice atunci când în celulă a apărut prospătură: revoluționarul lipitor de afișe Nicolae Ceaușescu. Valerică a decedat în urma șocului psihic suferit, reîncarnându-se rapid pentru a se răzbuna după 1990.

6. Corneliu Vadim Tudor nu s-a reîncarnat și nu o va face vreodată, fiind în viața prezentă tot ce vrea el: Ioan Botezătorul, Scipio Africanul sau Napoleon Bonaparte. E motivul pentru care s-a și simțit solidar cu nereciclatul Ponta la prezidențiale, contra remodelării lui Hitler sub forma light a lui Iohannis. Micile amoruri și le-a consumat în tinerețe, când le dădea share cu Maestrul Eugen Barbu, asta aducându-i din partea mentorului un mare like pe viață. Iubirea năvalnică și nestinsă i-a fost însă Elena Ceaușescu, pe care o edita magistral în poezii până la statusul de mamă a națiunii. E neconsolat și acum în urma despărțirii de la Târgoviște și s-ar reîncarna pentru a o iubi oral din nou; țara are însă nevoie de patrioți luptători ca el, care din '90 încoace tot câștigă alegerile prezidențiale furate de americani și extratereștri.

Promitem să studiem cât de curând și alte cazuri/amoruri politice. Păstrați legătura cu noi, în cel mult trei reîncarnări le antologăm pe toate. 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare