Mare-nmormântare, mare, tot Buchinu să jăleşce
C-o murit mătuşa Floarea, s-o-necat cu-n os dă peşce!
Numa jinirilii Nielu chicocea ca un prostan:
"Să ai parce mumo-soacră ca să arz într-un căzan!"
– Mă bărbace, vino-ncoaşea, că ce bace Dumnezău,
Hai măcar dă ochii lumii, să ce faşi că-ţ pare rău!
Îl luă pă sus muierea şî-l băgă cu lumea-n rând,
Că să prişepea, a naibii, să-i ghişească orişe gând.
Şe să facă-atunşea Nielu?!…S-o trâncit în faţa gropii,
Aşceptând cu ochii-n lacrămi să să gace slujba popii.
P-ormă, după şe-o-ngropară, s-o sculat într-un jenunchi
Şî s-o pus (măi mare mila!) să ofteză dân rărunchi:
– Doamne, ţucu-Ţ Slava, Doamne, că ţ-aş da viaţa toată,
S-o învii pă muma-soacră, s-o măi văd măcar odată!
Şî cum să cânta la cruşe, baş atunşi un cârciţoni
Îş aflasă ca să iesă şî să-ş fac-un muşuroni.
Când văzu el muşuroniu, o crezut c-o şî-nviat,
O sărit în sus ca iedu şî să pusă pă văitat:
– Doamne, ţucu-Ţ mila, Doamne, bag-o iar ‘năpoi în humă,
Că să vege că pân Şeriuri nu prea şciţ dăloc dă glumă!