AcasăActualitateMii de pensionari s-au înghesuit la băile de nămol...

Mii de pensionari s-au înghesuit la băile de nămol de la Electric Castle Festival

Faptul că ediţia de anul acesta a faimosului festival Electric Castle, a început pe o ploaie mocănească, specifică zonei, care a transformat transformat cadrul de desfăşurare într-o nesfârşită mlaştină, nu i-a descurajat pe fani. Aceştia au venit în număr mare, să danseze în noroi pe muzica formaţiilor favorite. Surprinzător e însă că nu doar tinerii au luat cu asalt comuna clujeană Bonţida, unde are loc festivalul, ci şi bătrânii. De două zile, mii de pensionari se înghesuie la Electric Castle Festival, nu atât pentru muzică şi dans, cât pentru noroi.

“Nici la Govora nu am avut parte de aşa nămol de calitate, nici la Techirghiol. De când sunt aici, am făcut câteva băi de nămol şi parcă mi-a luat durerea de reumatism cu mâna”, a precizat un pensionar din Galaţi. Acesta ne-a mai declarat că nu-l deranjează muzica rave şi dance, care se revarsă la maximum, din difuzoare, dimpotrivă, noaptea se odihneşte foarte bine: “Ce muzică? La vârsta mea, nu prea aud bine, aşa că dorm buştean. Şi la noi, la Galaţi, puneau vecinii manele toată noaptea şi nu auzeam nimic”. Un alt pensionar spune că e foarte bine că la Cluj a plouat atât: “S-a făcut aici o mlaştină ca la Rovine şi la Călugăreni. Lasă, să vadă şi străinii ăştia care o să cânte, că riscă să rămână împotmoliţi dacă le dă prin cap să aducă tancuri grele în România”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare