Ţară de veci, nepământească haldă,
Copiii noştri-n râu de foc se scaldă
Şi morţii vii aşteaptă apa caldă.
Munţii Carpaţi miros a gasolină,
A smoală şi a suflet de băşină,
La care alte dosuri se închină.
Da, şirul Munţilor Carpaţi e-acasă,
Să zboare-n lume târtiţa nu-i lasă.
Da, noi avem şi chiparoşi şi lotuşi
Plecaţi departe, să le fie bine, totuşi.
Da, mai avem câte ceva din toate
Şi vieţile în chinuri prescurtate
Ne fac să râdem cu seninătate.
Da, mai avem o limbă, cât se poate,
S-avem la moartea altora ce scoate,
C-aşa-i românu',-şi bate joc de toate,
Flegmează gros când altu-i ars în spate.
La cinci fântâni de am săpat cu toţii
Abia într-una-s apele curate
Să îşi reverse mâlul idioţii.
Minunea noastră, ţara noastră caldă,
Copiii noştri dacă-n foc se scaldă
Şi morţii noştri-n chinul lui se scaldă,
Tot ne-a rămas ceva de îmbălat,
Cadavre proaspete de comentat
Pe lângă o sămânţă de scuipat.
Că pe Terente l-au tăiat la sculă
Şi în borcan l-au conservat. Degeaba,
E tontul ţării tare-n barabulă
Şi-are Facebook pe care-şi bate laba.
Da, mai avem de-a pururea ceva,
Cretini, habotnici, guri de cucuvea,
Când alţii ard ei sug la acadea,
În ale lumii strâmbe vaviloane
Noi mai avem tembeli de milioane,
Aici, bolnavi, hlizindu-ne la morţi,
Arsenizând despre păcat şi sorţi.
Contaţi pe noi, ca pe-ale ţării oşti!
Suntem mereu şi mulţi, şi proşti!
