Reacţie previzibilă a lui Hollande după încetarea exploziilor din Paris: singura rezolvare eficientă a problemei este ca Europa să primească în continuare valurile de refugiaţi, Franţa având încă o compoziţie etnică în care francezii de origine galică sunt prea numeroşi. Balanţa trebuie echilibrată cumva, iar importurile necesare nu pot veni în cantitate suficientă decât dinspre Siria şi Irak. Aşteptăm nerăbdători şi sperăm să apucăm vremurile când Louis de Funès va fi considerat un jandarm cam nazist de felul lui, utilizând în carieră doar limba franceză, deşi era de origine spaniolă. Mutter Merkel a dat şi ea aprobator din cap înspre declaraţia lui Hollande, încercând dă-şi imagineze cum vor suna iodlerele bavareze pe care vor fi chemaţi, din minaret, credincioşii la slujbă. Excelent, ne asigură doamna Cancelar, totul e să dovedim şi noi, europenii habotnici, că avem urechea muzicală potrivită.
Ca să confirme orientarea politică de înaltă valoare teoretică şi practică susţinută de Hollande, Merkel & CO, meciul Germania-Olanda a fost amânat în urma unei ameninţări cu bombă. Probabil că uşor-uşor, vorba şlagărului, trebuie să ne obişnuim cu astfel de evenimente ce tind să intre în cotidianul european. Se pregăteşte un program de desfăşurare a viitorului Campionat European de Fotbal din Paris care să ţină cont de pauzele necesare anunţării atentatelor, evacuării spectatorilor şi eventualelor victime, pentru ca meciurile să fie reluate în condiţii optime imediat după ridicarea restricţiilor.
Naţiunea e cu sufletul la gură nu doar din cauza terorismului islamic, ci şi datorită terorii exercitate mediatic de exploziva întrebare: pe cine va alege Burlăciţa Daniela Crudu? Deocamdată, partenerii sunt testaţi în dormitor (pe rând), Burlăciţa dovedindu-se crudă şi expediindu-i acasă, conform scenariului, pe cei necorespunzători. Surprinzător, Ioan Neculaie nu participă la selecţie, asta deoarece deţine atuuri ce ar fi făcut competiţia disproporţionată. Să ne mai mirăm de ce imbecilii naţiei se înmulţesc în ritm susţinut, cu aşa emisiuni de elevată culturalizare?
Primul specialist imobiliar al patriei, adică Preşedintele Iohannis, a promulgat legea care interzice orice activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat. În ce priveşte reabilitarea acestora, s-ar părea că singura soluţie este tot cutremurul promis mereu de pensionarul Mărmureanu pe bază de dat în bobi, catrenele lui Nostradamus şi veştile sosite dinspre Sirius. După ce marele seism aşteptat va pune la pământ toate clădirile cu bulă, vom şti şi noi, din nou, de ce în România singurul neclintit de niciun cutremur este nemuritorul Bulă. Că la bule nu ne întrece nimeni pe Terra, la zidirile temeinice ne e mai greu, de când dictatura europeană nu ne mai lasă s-o încorporăm pe Ana.
Hai că ne revenim după atâtea nenorociri şi catastrofe, pentru că de normalitate avem nevoie ca de aer: "Adelina Pestriţu, decolteu răvăşitor!" Da, nu mai vrem răvăşeli cu incendii, carnagii, prăbuşiri de avioane şi deraieri de trenuri. Trăiască-n veci feisbucul românesc, cu adeline ce te răvăşesc! Adelina are deja un milion de lăicuitori pe Facebook, ameninţând serios supremaţia zeilor Poptămaş, Teo şi Zmenta. Dacă se va hotărî să scoată la bătaie artileria grea – selfiul în chiloţei, s-ar putea ca nondiacriticele lui Tony citându-i pe Dalai Lama şi Codrin Ştefănescu să răvăşească poporul de undeva din trena Adelinei. Distribuie şi tu dacă eşti de acord cu asta!