AcasăCultură”LA ANIVERSARĂ”, primul concert folk dedicat eroilor Revoluției

”LA ANIVERSARĂ”, primul concert folk dedicat eroilor Revoluției

La 26 de ani de la Revoluție, ”Academia de Folk”, în colaborare cu Primăria Municipiului București prin ”CREART” – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al municipiului București, ”Academia Cațavencu”,  ”ROCK FM” și Asociația ”PROM’ ART CREATIVE”, organizează primul concert de muzică folk în memoria eroilor căzuți pe 21 Decembrie 1989, în Piața Universității.

Și, pentru că muzica folk a fost, și în decembrie `89 și în aprilie – iunie 1990, o formă de exprimare a protestului împotriva totalitarismului de orice fel, evenimentul organizat în acest an va avea loc tot în Piața Universității, ora 1730, la Esplanada cu statui, pe scena amenajată în cadrul Târgului Oficial de Crăciun al Capitalei – Bucharest Christmas Market,  chiar în seara lui 21 decembrie 2015, un 21 decembrie în care, cu 26 de ani în urmă, mureau primii tineri români la Baricada de la Inter, în Piață și, mai departe, la Sala Dalles.

Evenimentul omagial, intitulat ”La Aniversară”, va fi un concert maraton de aproximativ 4 ore, un spectacol  susținut de  19 artiști de folk și rock: Mircea Vintilă, Emeric Imre, Dinu Olărașu, Daniel Iancu, Cristian Hrubaru, Alin Dincă (Trooper), Vali Șerban, Țapinarii, Cristi Dumitrașcu & Academic Live Crew, Ovidiu Mihăilescu, Daniel Făt, Dan Manciulea, Nicu Zotta, Vali Petcu, Dan Teodorescu (Taxi), Dan Iliescu (Timpuri Noi), Eugen Avram, Cristi Luca și Adrian Bezna. Spectacolul este și unul tematic, Cristi Dumitrașcu și trupa Academic Live Crew vor interpreta cântece din repertoriul celor două simboluri ale folkului protestatar, Cristi Pațurcă și Valeriu Sterian, iar ceilalți artisti prezenți vor prezenta compoziții proprii, pentru că, așa cum este firesc, viața și muzica merg mai departe, iar în cei 26 de ani scurși de la Revoluție au apărut idei și atitudini noi, care merită susținute și promovate.

Parteneri media ai evenimentului sunt publicațiile ”România Liberă”, ”Ziua News”, ”Bună ziua, Cluj”, ”Ziar de Cluj” și portalurile www.andreipartos.ro și www.casamea.ro.

–––––––––––-

Academia de Folk este un concept socio – cultural demarat în primăvara anului 2015, un proiect apărut ca urmare a nevoilor mărturisite de coeziune, performanță și promovare a nișei folkului în dinamica actuală a pieței muzicale din România. Privită din perspectiva sa socială, Academia de Folk este o construcție dinamică, un model funcțional a cărui arie de acoperire este în permanentă expansiune, raportându-se exclusiv la numărul, în permanentă creștere, al celor ce i se alătură, determinați de interese culturale comune. Academia de Folk este o comunitate socială cu rol mobilizator, menită a forma animatori și activiști culturali, este o mișcare în care orice tânăr talentat care are ceva important și valoros de spus trebuie să găsească un sprijin din partea inițiaților și a consacraților.

Citește și Ediţie de colecţie România liberă, la 26 de ani de la Revoluția Română

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare