Ca să nu mai spună cârcotașii și haterii că filmografia românească nu are potențial și că toate coproducțiile internaționale s-au jucat cu actorii lor și caii noștri, iată o veste de ultimă oră care-i va bucura pe toți cinefilii: următorul episod din celebra serie de comedie Police Academy ar putea fi turnat la București și chiar cu actorii noștri! Producătorii franșizei care a adus, din 1984 și până acum încasări de sute de milioane, nu erau prea dispuși să mai lanseze încă o serie, a opta, dar, după ce au auzit că noul rector al Academiei de Poliției ”Alexandru Ioan Cuza” din București este un fost actor și, mai ales, după ce i-au citit CV-ul, toate îndoielile lor s-au spulberat. ”Am râs o jumătate de oră numai când am văzut cum arată rectorul, a precizat principalul finanțator al filmului, miliardarul american Moshe Solomonovici-Berstein.
La o asemenea față, nici nu-ți mai trebuie scenariu, spectatorii vor leșina de râs chiar și dacă actorul nu va scoate un cuvințel. Sunt însă convins că rectorul este și un excelent actor, am înțeles că a jucat în seriale celebre la voi, ca ”La bloc” sau ”La servici”. De altfel, v-am spus, i-am citit CV-ul și am rămas impresionat, cred că se poate face un film doar după biografia lui și ar ieși ceva mai tare ca Rocky! Numai dați-vă seama: un profesor suplinitor de educație fizică de la Liceul Industrial nr 6 din orașul Pitești să ajungă ditamai generalul cu patru stele! Este ceva incredibil, nici în America, țara tuturor posibilităților, noi n-am mai pomenit așa ceva”, a precizat miliardarul de origine somaleză.
Potrivit surselor noastre, acțiunea va urmări cariera mai multor studenți de la Academia de Poliție din București care, după multe aventuri, năzbâtii și golăneli, ajung să-și ia doctoratele, deși ei sunt, de fapt, niște impostori agramați. ”Evident, filmul este inspirat din realitate. Am vrea să-i avem în distribuție pe toți generalii făcuți generali deși n-au băgat o zi de instrucție. Publicul american o să fie în delir, oamenii o să se pișe – mă scuzați! – pe ei de râs când o să audă că în România există un general-tenismen ca Ilie Năstase, un general-izmenar ca Gabi Oprea, un general-fierar betonist ca primarul Onțanu, dar și un general-actor și profesor-suplinitor ca rectorul Costel. Evident, filmul va rula în America la genul comedie, iar în România la genul dramă”, a precizat producătorul.