Hai, băi mămăligilor, hai, bă, alergați! Morții mă-sii de treabă, sunteți praf! Păi, bă, bara aia trebuia să fie gol, bă, dacă erați buni! Hai, bă, hai, alergați de parcă aveți poliomielită, bă, scutiților la sport!
Cam așa urlă galeriile din fața televizoarelor sau de pe stadioane, cam ăsta e tipul de încurajare pe care îl primesc "ai noștri". Suporterul trăiește pentru meci și e dreptul lui să fie dezamăgit sau supărat, e dreptul lui să dea sfaturi sau să își bage toată carnea în frigiderul virtual al fotbaliștilor pentru că el și-a plătit biletul de intrare la meci: sufletul lui la schimb cu spectacolul.
Și eu sunt tentată să zic "tuvăn gură de proști" atunci când un prestator de servicii, în cazul de față Echipa Națională, nu livrează ce își dorește sau ce i-a cerut clientul, adică microbistul patriot.
O să fac o mică paralelă înainte de a intra în subiect. Povestea cineva pe facebook, nu îmi mai amintesc cine, despre o fetiță grăsună în jur de 4-5 ani care, în fiecare dimineață juca fotbal pe stradă din fața casei împreună cu cei 3 frați ai ei. Copila era groaznic de netalentată, cu toate astea, coechipierii nu au pus-o niciodată la colț, nici nu au dat-o afară din echipă, ba mai mult, spre nedumerire trecătorilor, frații ei o încurajau și îi spuneau că e foarte bună. Au trecut ceva luni și observatorul de pe facebook a remarcat că abilitățile fetei începeau să se îmbunătățească, căpăta deprinderi și juca din ce în ce mai bine. De ce? Pentru că nimeni nu a jignit-o, nimeni nu a pus presiune, nimeni nu a făcut-o să se simtă nedorită sau netalentată.
Revenind la subiect, de fiecare dată când îmi mai vine să înjur Echipa Națională că nu îmi livrează mie emoția pentru care "i-am trimis în Franța", am să mă gândesc la câteva aspecte. A găsi motivul jocului lor slab mă va scăpa de frustrare și nu voi trăi dezamăgiri pentru rezultatul echipei, pentru cât de prost e antrenorul, cât de praf sunt jucătorii, cat de tâmpiți sunt medicii echipei, ce mare rușine au pogorât ei peste noi, cetățenii României, cei mai respectați indivizi din toată Europa.
Așadar:
1. De unde vin băieții noștri? Vin din România, ca noi. Când zici fotbal românesc, zici Becali și Copos, zici furt, analfabetism, golănie, hoție, jmenuri, blaturi sau arbitri corupți. Iordănescu are un salariu de 10 ori mai mic decât antrenorul Angliei, nu că ar merita mai mult, dar nici bani de unul nou nu avem. Că talentul costă, doar în România cred unii că e gratis. Băieții noști joacă la echipe ori campionate din fundul lumii și luptă pentru un popor frustrat, dezamăgit, umilit, care îi încurajează cu înjurături. Investițiile în sportul românesc sunt, în general, zero, majoritatea sportivilor care fac performață ajung campioni pe foame, bătăi și scuipați. Când Becali a pus mâna pe Steaua și suporterii au privit resemnați jecmăneala și manelele pe care ni le-au servit Patronii Penali ai cluburilor, ei bine, atunci am renunțat la fotbal și am acceptat tacit căpătuiala lor.
2. Cum trăim în România? În România, ambulanța și poliția vin la jumătate de oră după ce ai făcut un apel, ne mor prietenii prin cluburi obscure cu tavane false și pereți din burete, copiii merg la școli unde stau cu gecile pe ei iar câțiva mor înecați în WC-ul din curtea școlii. În România, te pândește o groapă sau un canal deschis la fiecare pas, cladirile cu bulină stau să pice, “lucrările” celor de la apă sau gaze sunt “semnalizate” printr-o bandă subțire pe care abia se vede scris “atenție, pericol de incendiu” cu riscul permanent ca cineva ori să cadă, ori să își aprindă o țigară. În România autorităție nu au pic de decență sau rușine dar avem trenuri din al Doilea Război Mondial și avioane de curse interne care sunt puțin mai moderne decât niște autobuze. În România, copiii “beneficiază” de locuri de joacă neverificate și nepracticable și întâmplă prea des câte o gripă aviară ori porcină, avem alimente expirate, importate pe te miri ce contracte semnate cu șpagă și interese. În România avem autostrăzi construite pe contracte unse cu mită, nesemnalizate corespunzător și un incendiu săptămânal la metroul Bucureștean. În România străzile sunt complet neluminate, găsim copaci în mijlocul șoselelor, iar politicienii bat femei în stradă. În România locuiesc alături de noi bolnavi psihic care ar trebui instituționalizați și bătrâni care uită mâncarea pe foc sau gazele aprinse.
În România, să supraviețuiești este un noroc. Dacă nu mori pe teren ori în vreun spital și ajungi să joci în Campionatul European, ești şmecher. Așadar, mâine am să strig "Hai, România!", din suflet. Pentru noi, ăștia rămași acasă care încă trăim, și pentru ai noștri că ne fac câteodată să simțim că trăim. Având în vedere de unde ați plecat, sunteți deja învingători.
Hai, România!
