În vreme ce toată România a amuțit de spaimă, auzind că o turistă s-a întors din Martinica aducând cu ea, printre alte suveniruri, și celebrul virus Zika, singurii oameni care își freacă deja palmele (una de alta, nu ca Tudy!) sunt cei de la PSD. Oameni curajoși și, mai ales, gata oricând să speculeze momentul, pesediștii nu s-au speriat deloc de temutul virus, ba dimpotrivă, potrivit surselor noastre, liderii acestui partid au încins o petrecere spontană la aflarea veștii.
”Pentru noi e ceva grozav. După cum știți, virusul Zika dă microcefalie și asta, pentru un partid ca PSD e întotdeauna un balon de oxigen. Este drept că aveam și noi o mulțime de microcefali, care ne votează neabătut, de 26 de ani, oricât i-am fura și batjocori, dar întotdeauna e loc de mai mult. Mai ales că la toamnă o să iasă și macrocefalii, să voteze PNL, PRM și UDMR, dar și normocefalii, să-l voteze pe Nicușor Dan, deci nu mai suntem chiar așa de siguri că vom triumfa în alegeri. Deci încă niște microcefali în plus, acolo, nu sunt de colea”, ne-a declarat un cunoscut lider PSD, râzând pe sub mustață de bucurie.
Mai mult decât atât, se pare că și doamna Firea, când a aflat știrea, a chiuit de bucurie. ”Noi, la Primărie, ne-a declarat un consilier bucureștean, împărțisem deja frățește banii pentru desțânțărizare. Ba chiar mai trebuia să aducem niște țânțari, la cât am cheltuit pe materiale, fiindcă erau prea puțini ăia pe care îi aveam, ne-ar fi ajuns insecticidele să omorâtm fiecare țânțar de o sută de ori. Acum, că a apărut și Zika, suntem salvați. O să organizăm rapid o licitație cu încredințare directă, pentru achiziționarea de pliciuri contra țânțarilor brazilieni. Ăștia brazilienii nu sunt ca orice țânțari, să știți, sunt mai hoți, te driblează, te păcălesc ușor, deci trebuie pliciuri speciale. Și o singură firmă din România poate fabrica asemenea pliciuri: este o firmă din Voluntari, condusă de un anumit domn Pandele, care să-mi cadă mie trompa dacă e rudă cu soțu’ lu’ doamna primar!”.