AcasăActualitatePenalii din PSD pot candida doar dacă îi cheamă...

Penalii din PSD pot candida doar dacă îi cheamă Victor Ponta și au derogare la ciordit

După ce s-a jurat pe roșu și pe toți morții cu drept de vot din Teleorman că PSD n-o să mai trimită în Parlament picior de penal, Liviu Dragnea și-a dat seama că, în condițiile astea rămâne Partidul fără candidați și a lăsat-o mai moale. Mai precis, a impus măsura doar corupților mai mititei, care n-au furat la capacitatea cuvenită, ba chiar au stricat piața corupților mai mari. Că așa e la PSD: cu cât furi mai mult, cu atât te propățește Dragnea mai sus pe listă. Astfel, un infractor mărunt, precum Ion Călinoiu, fost președinte la Consiliul Județean Gorj, s-a trezit zburat de pe prima poziție a listei pentru Senat, deoarece, curat ghinion, chiar în ziua aia fusese condamnat la pușcărie cu suspendare. Formidabilă coincidență, veți spune: și Dragnea e condamnat la pușcărie cu suspendare, dar el are voie să candideze, că e șefu la hoți, nu? În locul ghinionistului Călinoiu a venit altul și mai breaz, Florin Cârciumaru, și el căutat pe acasă de DNA, dar încă necondamnat.

La fel s-a întâmplat și în alte județe: găinarii mărunți, cam rupți în cur, au fost excluși de pe listele PSD, fiind înlocuiți cu hoți încă nedovediți. Cum ar fi, de pildă, Victor Ponta. Deși plasat de procurori sub control judiciar și, ca atare, incompatibil cu nobilele idealuri ale pesedismului de cumetrie, fostul premier rânjește fasolele taman din capul listei pentru deputați la Gorj. ”De ce Ponta a fost pus și noi nu?”, se vor întreba, probabil, nefericiții găinari respinși. Pentru că Viorel a știut să pună mâna, bă, amărăștenilor, el nu e cercetat pentru niște firfirei, ci pentru ciordeli de milioane, așa cum șade bine unui demn urmaș al lui Năstase. Știută fiind dușmănia dintre Dragnea și Ponta, mulți se vor întreba, de asemenea, de ce n-a profitat mustăciosul de prilej să-i dea un brânci definitiv din partid lui Plagi. Ei, uite că și Dragnea, cât o fi el de țărănuș și nedus pe la librărie – că cică n-ar avea, prin Teleorman – tot a aflat, probabil dintr-un citat original al lui Tony Poptămaș, de vechiul proverb oriental ”Ține-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape”. Dragnea știe că Ponta e mai periculos îndepărtat decât ținut la piept, deci de-aia îl strânge așa de tare pe lângă el și probabil l-ar băga și-n sân, dar nu-i încape de ochelari.

Ca să nu-i sară nimeni în cap, a explicat presei că ”Ponta a primit o derogare”. Carevasăzică, o derogare la ciordit. Mesajul e clar: în PSD există democrație, dar nu pentru toți cățeii. Furi un milion, ești în cărți, furi ca șuții din tramvai, doar vreo o mie, ieși, dă-te dreaq de corupt, care ne faci Partidul de râs! Oricum, dincolo de discriminarea evidentă, decizia lui Dragnea mi se pare total greșită. Hai, bre, nea Liviule, păi matale nu știi cine vă votează? Nu știi că primatele aduse la vot cu microbuzele n-au nicio greață să aleagă penali? Ele ar accepta cu dragă inimă și un premier-pușcăriaș cu suspendare, ca tine, de ce să n-accepte numai candidați penali, ca Victor Ponta? Dimpotrivă, în ochii electoratului PSD tocmai hoția e o calitate ideală spre a fi ales. Că, dacă ai făcut oarece pușcărie sau te cercetează DNA, e clar că ești dintre ăia care „a furat și ei, dar ne-a dat și nouă ceva”. Zău, nea Liviule, te riști rău. Uite, de pildă, în loc s-aduci la București numai penali sau dubioși, ca madam Androneasca, ai umplut lista cu foste secretare, cu oengista aia cumsecade de la Fundația FACIAS  sau cu Pleșoianu, băiatul ăla inimos de la Antena 3. Păi ce știu, mă, copiii ăștia? Ce-o să zică băbăciunile fane Firea, de la București, când s-or trezi cu ei pe listă? ”Nu-i votăm, maică, pe niște tinerei, noi votăm doar infractori dovediți, dacă tinereii nici să fure nu știe?” Așa că, nea Liviule, mare atenție în decembrie, că prin asemenea propuneri tocmai ți-ai jignit grav alegătorii: ăștia nu voiau FACIAS, ăștia voiau facial.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare