Apărut nu din spuma mării, ca antica Afrodită, ci din sputa țarului Putin, la care s-a mai adăugat puțin nămol, de-au ieșit numai patrioți de duminică, Partidul România Unită și-a propus, încă de la început, să aducă un suflu nou în politica mioritică, fiindcă damful de mici cu muștar și bere răsuflată la halbă era perimat. Ca atare, acești mândri urmași de daci și de cumani s-au gândit să-și îndesească rândurile cam răruțe oferind tuturor celor care se înscriu în partid câte un smartphone cadou. Nu așa, aiurea-n tramvai, ci pentru că de azi începe Black Friday și toată lumea o să alerge ca bezmetica după reduceri. În mod concret, începând cu data de 18 noiembrie, „sute de membri ai PRU cu posibilități financiare” vor oferi „gratuit” telefoane inteligente „către alți membri ai PRU care-și trimit datele pe site după ora 0.00”.
Nu știm de unde au scos băieții ăștia veseli sintagma ”sute de membri”, când, judecând după isprăvile de la locale, tot activul lor de partid ar încăpea lejer într-un microbuz, dar tare ne frământă bănuiala că sutele astea sunt doar un singur membru: Sebastian Ghiță. Păi nu era el cu tehnologia? Nu lua el toate contractele de telefonie și calculatoare cu statul? I-or fi rămas pe stoc niscaiva telefoane cumpărate din banii noștri și ce s-o fi gândit: ”Hai, frate, să le dau tot la fraieri, să nu rămân cu ele pe stoc și să mă prindă procurorii și cu astea”. Zis și făcut: de azi, de la miezul nopții, membrii, mai vechi sau mai noi, ai PRU, vor fi mai bogați cu un smartphone mult mai inteligent ca ei.
Păi, ce-ai făcut, măi, nene Ghiță? Telefoane inteligente de producție capitalistă, dăruite, de o sărbătoare capitalistă, membrilor unui partid naționalist? Atâta ați urlat contra Valentine’s Day și contra Halloween, de credeam că la Black Friday o să ieșiți cu patrula lui Țeapă pe stradă, să-i bateți pe-ăia care s-or înghesui la reduceri, în față la Flanco, Altex și eMag. Și-n schimb voi vă folosiți de prilejul ăsta decadent, imperialist, să mai faceți rost de niște voturi? Și cu dacii cum rămâne, camarazii moșului? Sau cu românii ăia mândri că sunt români, care n-aveau nevoie de Occident, de UE, de amerloci și de toți bubulii lui Soroș? Nu-i frumos, camarade Diaconu și camarade Ghiță ce faceți voi. Pe de o parte spuneți că tot ce vine din Occident e câh, pe de alta îi momiți pe românii negri-n cerul gurii cu telefoane occidentale, de Black Friday? Nu puteați să-i ziceți sărbătorii, neaoș, românește, ”Vinerea Neagră”, și să dați la toți românii câte o găină tradițională, neagră ca tăciunele?
Nu mai zic că metoda asta o să declanșeze un nou trend în politica românească. Partidele n-o să mai dea ulei, zahăr și găleți, ci o să se adapteze și ele la trend. PSD, bunăoară, va oferi pensionarilor tigăi hiperinteligente, cu senzori de pensii mici care se înroșesc la foc și bipăie mesajul „Îndrăznește să crezi că mai avem tupeu să candidăm în România”, în vreme ce PNL ar putea ridica și mai mult ștacheta, oferind moca o operație pe creier, realizată de doctorul Dănăilă la microscopul electronic, tuturor votanților liberali care au uitat că ”PNL și PSD – aceeași mizerie”.
La cât de nehaliți sunt românii, la cât de disperați sunt ei după tot ce înseamnă mocăciune, sunt convins că inițiativa PRU va avea un mare succes. O să vedeți: vor curge adeziunile la partid, căci cine nu vrea să primească o minunăție de smartphone gratis? Totuși, nu v-aș sfătui să vă înghesuiți cu bizonii lui Ghiță, Palavra și Diaconu când s-or împărți telefoanele: ăia oricum sunt proști de bubuie, dacă o să li se mai dea și niște Samsunguri din astea de ultimă generație pe mână, vă dați seama că sare tot Bucureștiul în aer?