Ciobanul Gigi se coboară la vale, spre București, cu turma sa de la Fotbal Club FCSB.
Mulți s-au întrebat de ce Gigi Becali a mutat echipa ba la Giurgiu, ba la Pitești și acum pe vechiul meleag al unui alt cioban, Bucur. Explicația este cât se poate de simplă: obișnuit cu transhumanța, Becali a vrut ca turma sa să încerce atât gazonul de lângă Dunăre, cât și pe cel din câmpia înaltă a Piteștiului, iar, acum, când s-a apropiat sezonul rece, s-au retras sub acoperișul de pe Național Arena. Cu toate că iarba nu este prea bogată aici.
În continuare, oaia neagră a turmei a rămas Florinel Coman, pe care Gigi nu a reușit să-l vândă nici în această vară. Ciobanul a purtat mai multe discuții cu piesa sa care are cel mai mare potențial.
Ciobanul: “De trei etape-n coace, fotbalul nu-ți mai place”.
Oaia neagră: “La apus de soare, CFR s-a pus să te trimită la retrogradare”.
Becali a fost norocos în această vară, când alți ciobani, din Portugalia, au fost foarte aproape să-i taie gâtul.
Dar s-a ales și cu ceva pozitiv: după multe căutări și-a găsit prietenul loial, care nu îi iese din vorbă și conduce turma după spusele ciobanului, Bogdan Vintilă fiind mereu alături de el.