După trei decenii de la grandioasa demonstrație de forță din Piața Universității, Ion Iliescu serbează, cu o nouă pagină de jurnal, încă o zi în care se trezește. În libertate. Și pus pe fapte mari, memorialistice, spre disperarea numeroşilor săi detractori, care îl vor ba mort, ba arestat, ba pe viață încarcerat. De parcă, nu-i așa?, asta ar rezolva într-un fel problemele social-economice ale României…
17 iunie 2020
06,30: Bună dimineața, tovarășe jurnal! O nouă zi, o nouă repriză de înviorare de dimineață. Bine c-am păstrat cărțoaiele lui Marx şi Lenin, sunt numai bune acum pe post de gantere. Flexiunile de braț mă mențin în formă, toți care dau mâna cu mine spun că am aceeaşi strângere puternică, tovărăşească. Păi, măi, muritorilor, un revoluționar ca mine nu piere cu una, cu două, şi nici caii alor mei nu mor când vor câinii altora!
07,00: Micul dejun. Un ceai rusesc, negru şi tare, plus ceva salam crud-uscat, adică preferatul meu după crapul la carton din copilărie. Cafea nu beau, mi se pare o componentă nefastă a consumerismului occidental. E singurul lucru pe care l-am admirat la Ceauşescu, respectiv înlocuirea cafelei cu aşa-zisul nechezol.
08,00: Ora de lectură a presei. Pe internet, bineînțeles, cum face azi toată lumea de stau ziarele în faliment nedeclarat. Internetul este o invenție capitalistă cu care am fost întotdeauna de acord. Ar fi putut şi dictatorul de Ceauşescu să găsească o soluție în sensul ăsta, măcar ceva asemănător internetului nord-coreean. Uite cum astăzi politicienii n-au nicio temere de vreo revoluție, românii fiind lei-paralei doar pe Facebook şi mieluşei în piață.
10,00: Cred că ar trebui totuși să mă pregătesc iar de vizitele alea pe la Parchet. De când m-au transformat din martor în acuzat parcă-i şi mai interesant. Cârlanii procurori îmi vorbesc cu respect, ştiu că au în față o pagină istorică de Românie, cu pălărie. Nu înțeleg nici ei ce caut la parchet, la o vârstă la care ar trebui să stau lângă şemineu şi să le povestesc tinerilor pesedişti cum am înfrânt noi dictatura. Mă servesc cu dulceață şi cafea pe care nu pot s-o refuz, din politețe principială. Îmi place recercetarea asta dispusă în Dosarul mineriadei din 90. Mai fac mişcare. Chiar mă întâlnesc cu mulți politicieni pe acolo acolo, activi, nu onorifici ca mine. Par să se înțeleagă foarte bine în sediul parchetului, e un spațiu benefic, în care se uită diferențele ideologice şi patimile partinice.
12,00: Masa de prânz. A făcut Nina un borş rusesc de-ți dai în gât părinții bolşevicilor ca Zoia Kosmodemianskaia! La felul doi am servit o fasolică făcăluită, trebuia şi ceva pe specific românesc ca să respectăm armonia dintre popoarele familiei noastre. Nina mă tot bate la cap să termin cu rântaşul, că de la aşa ceva am ajuns eu să-mi scot bila. Foarte bine, aş fi avut crize zilnice de fiere acum, când văd cum a ajuns Partidul meu de suflet sub impertinentul Dragnea și absentul Ciolacu!
14,00: Somnul de după-amiază tradițional. Dorm trei ore bune, le merit după o viață de muncă în folosul țării. N-am avut niciodată insomnii deoarece nu am nimic pe conştiință. Mi-am făcut datoria cu orice prilej; despre asta a fost vorba (vorba lui Dinescu) şi când cu aşa-zisele mineriade. Nu puteam lăsa România pe mâna golanilor, a legionarilor sau a Regelui. Bine… măcar cu cetățeanul Mihai m-am împăcat acum. Tot un om de-ai noştri a făcut treaba, nu degeaba am fost eu prieten la cataramă cu tac-su. Am jucat cerculețe cu Răducu atunci când era mic cum am jucat şi cu Ceauşescu. Îi spuneam: "Tovărăşele Răducu, arunci cercurile ca un Mic Prinț al lui Exupéry! Să vii la noi mai încolo, să te creştem mare în meserie ca pe-o margaretă!" Ion Gură de Aur trebuia să mi se spună de pe atunci!
17,00: Five O'Clock, nu mai ştiu cum se spunea în ruseşte. Merge şi pe englezeşte, tot ies britanicii din UE în aplauzele lui Putin. Păi cu englezi minoritari în Londra, Borişi în politică şi primari din fostele colonii la ce-ar fi vrut să ajungă? Cameronii de azi au întinat visul de aur al colonialismului britanic, vedea-le-ar Vladimir Titanicele la fund!
18,00: Am băut ceaiul cu Petre Roman, m-a vizitat neanunțat. Impertinent a fost de mic, că şi pe ăsta l-am crescut şi a ajuns, ca Prim-ministru, să-mi dea el lecții de economie nepolitică! Eu şi Nicu Văcăroiu îl întrebam mereu: "Ce-ai, mă Petrică, de te pui contra dezvoltării prin inflație şi a producției pe stoc?! De la cine-ai învățat economie, de la tăticu' Neulander? Păi el era econom aşa, de la natură, dar cu principiile economice stătea cam la genunchiul lui Stalin!" L-am iertat între timp, îmi e ca şi un fiu, dă-l în sinergia mea de hodorog vopsit! Ies puțin în grădină, să-mi fac plimbarea de seară.
19,00: O ajut pe Nina la croşetat până o începe ceva interesant la televizor. De când nu mai e Ponta Prim-ministru calitatea emisiunilor a degenerat substanțial. Zâmbetul lui satisfăcut de Putere făcea tot farmecul. Acum e o plictiseală cumplită până şi cu Băsescu invitat. Toată lumea-i supărată pe Orban, și pe băieții lui care și-au umflat conturile pe bază de clientelă în plină pandemie capitalistă. Deh, riscurile meseriei. De ce nu mă caută nimeni pe mine la conturi şi afaceri? Pentru c-am fost sărac şi cinstit, de-aia! Da' şi prost cât cuprinde, să nu-mi dau seama că mă lucrează cârlanii pe la spate să mă facă onorific!
21,00: Am încercat să mă uit la Antena 3. La al cincizecilea "Iohannis" n-am mai rezistat şi m-am mutat la Ghiță. După 5 apocalipse, 3 suspendări ale președintelui şi, bineînțeles, 20 de "Jos Orban și guvernul lui de neterbnici" am închis televizorul. Mai bine lucrez la cartea mea de memorii, nu vreau să mă apuce 2025 cu ele nepublicate. Să fie aşadar doi Preşedinți care scriu la ora asta în România, nu cred ca Iohannis să stea degeaba, cum pretind răuvoitorii! Spor la scris amândurora!
23,00: Am scris destul. Beau un pahar cu lapte şi mă culc, nu mai am 89 de ani. Oricum, intenţionez să mai apuc multe dimineți în România, să moară de ciudă duşmanii cum mi-au murit mie adoratorii din anii de după Revoluție. Sunt singurul politician român care şi-a respectat promisiunile şi a îndeplinit visurile alegătorilor săi: nu voiau ei să mă voteze până la moarte? A lor, nu a mea!
