Un cetățean chinez, proprietar al câtorva standuri din complexul comercial Dragonul Roșu, a fost găsit azi dimineață spânzurat în apartamentul său din Voluntari, Ilfov.
Chinezul pierduse cu doar câteva ore înainte nu mai puțin de 1300 de cutii cu măști chirurgicale, în cadrul unei partide prelungite de poker ținute, împreună cu câțiva prieteni, la rândul lor comercianți în Doraly și Mall Vitan, în incinta unuia dintre depozitele complexului din Dragonul Roșu.
Cunoscut în întreaga comunitate de afaceriști asiatici și arabi atât pentru obiceiurile sale legate de consumul de droguri ușoare, cât și pentru jocurile de noroc, chinezul își descoperise în ultimele două zile o pasiune frenetică în materia pokerului la care miza nu o constituiau banii ci extrem de cerutele măști anti-virus, pe care le valorifica extrem de profitabil.
Gestul dramatic pare să fi fost determinat, conform apropiaților, de faptul că omul de afaceri chinez împrumutase de la mafia chineză a Capitalei aproximativ 1500 de baxuri cu măști, pe care ar fi trebuit să le plaseze și să le achite în câteva zile.