Dacă ai trăi într-o grotă toată viața sau ai fi un extraterestru în vizită și te-ai duce în mallurile românești, ai putea crede, fără să te înșeli prea mult, că majoritatea românilor sunt hipsteri dubioși, sunt nesiguri pe sexualitatea proprie ori duc lipsa unui minime dezvoltari a simțului ridicolului.
Magazinele de haine de la noi sunt un fel de preselecție la „Românii au talent“. Tot felul de arătari care nu-și dau seama ca se fac de râs pe scenă. Dacă vrei sa-ți iei ca tot omul o pereche de blugi (reiați, pantaloni) normali, cauți ore-n șir fără garanția succesului, pentru că toate magazinele au blugi d-ăia mulați pe picioare pe care i-ar purta cel mult Hamlet dacă s-ar trezi deodată în secolul asta, blugi cu turul lăsat (foarte utili atunci când faci pe tine o treabă cu adevărat mare, căci par să aiba un rezervor încorporat), blugi sfâșiați (pentru obsesiv-compulsivii care atunci când sunt nervoși își deșiră hainele) ș.a.m.d.
La fel, dacă te uiți după câteva piese de lenjerie, ai șansa să o iei razna după prima oră de săpat doar printre chiloți de plasă, bikini cu gaură pentru o mai facilă accesare erotică, sutiene din dantelă aproape invizibilă și furouri cu paiete și franjuri de sfoară
Iar toate modelele astea de modă avortată sau scoasă cu forcepsul din mințile unor designeri mediocri sunt și foarte scumpe. Dar au succes. Și dacă se vând, magazinele sunt pline, că asta-i cererea. Nu contează că toți penibilii poartă blugi d-ăia mai ceva ca pe o uniformă. Nu-i deranjează, îți răspund, nonșalant, că astea-s tendințele. De acord, tendința de a fi prost.
Culmea, nevoia românului de a da o grămadă de bani pe zdrențe textile hărtănite nu e neapărat una de manualul de psihologie. În depersonalizarea comunitară tot mai accentuată, cu cât ai mai puține volume în biblioteca de la mansardă cu atât crezi mai tare că singura metodă de a ieși în evidență e o țoală șuchie. Și-atunci plătești.
Totuși, treaba asta cu ”e scump și ciudat – sunt șmecher” nu ține. E ca și cum te-ai da mare că ești singurul din cartier care are Rolex, replică originală, de 30 de dolari, din China. Pentru comercianți, însă, lipsa problemelor morale ale clonelor penibile, fără simț estetic, înseamnă bani. Pentru noi, restul, înseamnă ore întregi de transpirat prin mall-uri, în căutarea unor blugi normali și a unor chiloți decenți, chiar și cu mânecuțe.
Cum facem, deci, să salvăm hainele care încă ne mai îmbracă? Scriem o lege?
